Comunismul, ca orice sistem totalitar, a avut o aversiune de neînvins față de cultură și valorile ei. Cultura era pericolul ce putea dărâma dictatura și dictatorii, prin rezistența în fața manipulării, fiind forma invizibilă și invincibilă a dușmanului ei de moarte: comunismul.
Autor Viktor Ispas (student)
Și la noi, în anii de glorie ai întunericului roșu venit de la răsărit, s-a făcut totul pentru crearea așa zisului „om nou”, de fapt omul care nu vedea, nu vorbea, nu auzea decât ce-i cânta partidul unic format din detracați, inculți, mișei, făpturi ce abandonaseră de mult, prin fapte și gândire, specia umană. Comunismul a căzut pentru că nu există nici o armată din lume care ar putea susține o idee căreia i-a trecut timpul. Dar căzut e una și dispărut e altceva.
Gândire perversă
Comunismul a rămas în mintea acelor inconvertibili la nou, cu sinapsele creierului lipite indisolubil în gândirea perversă, în fapt victime ale totalitarismului, care, speriate și dezorientate de democrație, de dreptul de a te exprima liber, constituie marea masă de plâns a lui „dar noi cu cine votăm”?! Ba, mai mult, incizând în mintea multora, zi de zi, în zeci de ani, dubla moralitate, aceea de a spune, public, una și a gândi și a acționa exact pe dos - cum făceau toate capetele „încoronate” comuniste -, s-a pus semnul egal între omul „nou” și cel duplicitar. Or tipul acesta de om duplicitar a fost și este cea mai grea moștenire a comunismului în România, cu efectele cele mai dezastruoase care tarează, astăzi, societatea românească: cetățeanul privește legea ca o piedică, este preocupat zi de zi de a o ocoli, vede și tolerează hoția, fără nici cea mai mică responsabilitate cetățenească, totdeauna fiind altcineva responsabil de încetineala schimbărilor sociale, nevăzând că, de fapt, prima schimbare trebuie începută cu el.
Guvernele, de orice culoare ar fi (mai puțin comunistă) nu pot schimba mentalitatea unei țări decât în decenii, poate. Numai cetățenii trebuie să înțeleagă valoarea legilor democrației și să se schimbe. În avantajul tuturora! Sunt însă domenii în care guvernanții pot influența noua generație prin educarea în spirit democratic. Găsesc școlile ca fiind cel mai potrivit așezământ în care, democrația, ca gândire și comportare, poate prinde rădăcini. Astăzi, copii de avuți se afișează la școală cu costumații la modă, iar copiii celor ce trăiesc din truda muncii abia reușesc să aibă minimul modest. Mâine, tatăl bogătaș este arestat ca escroc! Asta cade ca un trăsnet în gândirea morală a copilului sărac, anulează orice șansă a acceptării gândirii democratice și a respectului legii. Vasăzică, gândește el, hoțul care a furat m-a umilit cu copilul lui îmbrăcat la modă, iar eu, pentru că părinții mei nu fură, a trebuit să îndur. Aici uniformele școlare ar fi măsura de neînvins în prevenirea pervertirii mentalității copiilor și implementarea gândirii democratice „din fașe”, astfel încât să se creeze acel dorit „homo sapiens democraticus“. Sigur, vor fi voci care vor striga că uniformele școlare sunt expresia egalitarismului totalitar. Dar cine sunt aceste voci? Nu cumva sunt tocmai ale acelora a căror avuție se va dovedi a fi din hoție? Eu vă garantez că da.
Recomandările noastre
