Ponta: Nu am avut reproşuri pentru miniştrii care au plecat din guvern
- Carmen Vintil ă
- 14 decembrie 2014, 21:35
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că nu are nimic să le reproşeze celor care nu se mai află în noua formulă guvernamentală, acesta arătând că vechea echipă a fost una "performantă", drept dovadă stând rezultatele acesteia.
"Nu am avut niciun fel de reproş de făcut pentru cei care nu mai sunt în noua formulă. Oricum, împlinesc aproape trei ani de prim-ministru, nu m-aţi auzit vreodată criticând în public vreun ministru. Dacă am ceva de spus... Bineînţeles că am nemulţumiri la adresa tuturor, în diverse momente, dar ideea de echipă guvernamentală este nu de a te duce la televizor să îţi critici miniştrii (...) Realmente, a fost o echipă performantă prin rezultate", a declarat Victor Ponta, la România TV.
Prim-ministrul a arătat că noua echipă guvernamentală va trebui să dovedească, în perioada 2015-2016, că poate fi chiar mai bună decât cea veche, cu atât mai mult cu cât aceasta are şi un avantaj.
În ceea ce priveşte faptul că Liviu Dragnea nu mai deţine funcţia de vicepremier, Ponta a explicat că, în acest caz, a fost vorba despre o organizare strict politică.