China a INVENTAT arma cu MICROUNDE care te FIERBE de viu | VIDEO
- Radu Pădure
- 10 decembrie 2014, 19:17
China a dezvoltat o armă non-letală cu rază lungă care produce victimelor dureri insuportabile, fără însă a le ucide, potrivit unui raport al săptămânalului Jane’s.
Noua armă, botezată WB-1, a fost prezentată de compania chineză de apărare Poly la Show-ul Aerian din 2014 de la Zhuhai în luna noiembrie. Potrivit Jane’s Defence, WB-1 utilizează o rază cu lungimi de undă milimetrice pentru a lovi ținte aflate la câteva sute de metri distanță. După ce undele loves o persoană, ele încălzesc moleculele de apă aflate sub piele producând o durere cumplită.
Arma are în prezent o rază de acțiune de circa 85 de metri, dar prin supra-încărcare ea poate ajunge până la 800 de metri. Se așteaptă ca WB-1 să fie folosită pe nave, ceea ce va permite Chinei să-și întărească pretențiile teritoriale în Sud și Est, fără a captura sau distruge navele inamice, afirmă sursa citată.
Și Statele Unite au dezvoltat o armă non-letală cu microunde folosită pentru a controla mulțimile din Afganistan în 2010. Numită Raytheon Active Denial System (ADS), ea a fost prezentată prima oară în 2007, și a fost retrasă în 2010, pe fondul criticilor asupra implicțiilor etice ale folosirii acestei arme pentru a dispersa mulțimile.
US Army a cerut în mod insistent să poată din nou folosi arma în Aganistan. Pentru a demonstra că aceasta nu face rău, ADS a fost utilizată asupra unui reporter de la CBS care s-a oferit pe post de cobai. Iată mai jos câteva imagini de la acest experiment: