Sentința care a băgat spaima în halatele albe! Medicii, pe picior de egalitate cu portarii când iau mită

Sentința care a băgat spaima în halatele albe! Medicii, pe picior de egalitate cu portarii când iau mită

După decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, doctorii nu mai pot apela la niciun tertip pentru a cere atenții de la pacienți.

Reprezentanții bolnavilor de cancer, a căror viața e zilnic în pericol, se tem că medicii nu vor mai fi interesați să-i trateze bine în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin care orice atenție oferită doctorilor poate fi baza unui dosar penal de mită.

Frica de închisoare și salariile mici ale medicilor îi vor prejudicia în primul rând pe pacienți, este de părere Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România. Reamintim că, săptămâna trecută, judecătorii ÎCCJ au decis că doctorii sunt funcționari publici și pot fi cercetați și acuzați de luare de mită.

„Prin natura profesiei, cea de medic este una liberală, indiferent de sistem. Constat că, acum, medicii sunt considerați funcționari publici și puși pe picior de egalitate cu ceilalți funcționari, ceea ce nu e în regulă. Nu suntem de acord și ne temem că vor pleca și mai mulți. De cele mai multe ori nu este mită, ci un semn de mulțumire din partea pacientului. Condiționarea este izolată și acolo instanța trebuie să-și facă treaba”, este opinia lui Irimia.

O problemă de semantică

Bolnavii sunt liniștiți de reprezentanții mediului juridic. Nici până săptămâna trecută, medicii nu puteau cere atenții. „În mare, decizia ÎCCJ nu schimbă nimic. Și până acum medicii puteau fi cercetați pentru mită. Însă, reprezentanții doctorilor au considerat că nu se poate așa ceva. Și ei nu sunt funcționari publici”, ne explică Cristi Dănileț, judecător în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. De fapt, și în noul Cod de procedură penală, medicii erau asimilați funcționarilor publici, a mai adăugat judecătorul.

Problema a fost de la început una falsă, în opinia lui Dănileț. „În mentalitatea noastră, când spui funcționar public, oamenii se gândesc la angajatul din administrația publică, însă din punct de vedere penal, funcționar public este orice angajat al statului. Și un medic și un portar de la un spital poate fi cercetat pentru mită. Un portar pentru că cere bani pentru a permite accesul cuiva în spital, în timpul sau în afara programului”, mai spune Dănileț.

La rândul său, avocații consideră că decizia va asigura o practică unitară în cazurile de mită pentru medici. „Cam asta e singura urmare importantă a deciziei ÎCCJ. Magistrații vor judeca doctorii ca funcționari în toate procesele”, este de părere și avocata Isabela Amariei.

Decizie greu de aplicat

Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate la Societatea Academică Română, vede decizia ÎCCJ ca fiind una corectă, însă greu de aplicat pentru că ar presupune, zilnic, arestarea a zeci de mii de oameni. În plus, mai spune Paveliu, avem o lege a pacienților care le permite medicilor să primească bani. „În normele de aplicare nu se spune însă și în ce fel. Ce ar trebui să facă Ministerul Sănătății acum e să modifice normele și să specifice modalitate. Acești bani pot fi oficializați prin casierie”, spune Paveliu.

„Dați-le chitanțiere cadrelor medicale”

Și cititorii EVZ au conchis, pe site-ul ziarului - evz.ro, în majoritate, că este o decizie normală ca medicii să fie asimilați funcționarilor publici. „Cadoul/recompensa de mulțumire pentru un serviciu prestat este mită și nu mă refer numai la medici. Mită, știu că înseamnă plata dată sau solicitată pentru a face sau a nu face ceva ce intră în atribuțiunile de serviciu. Apoi, în cazul nostru mai există și art.2 din L 188_2001”, ne scrie cititorul care se semnează cu psudonimul Alf. Un alt cititor, care-și spune Carafa, cere și o impozitare mai strictă a cadrelor medicale: „Dați-le chitanțiere cadrelor medicale! Când au luat bani, taie chitanță, platesc impozit, statul încasează niște bani - simplu! Dar, se și responsabilizează cadrul medical: pentru că există dovada că a luat banii și, poate, nu și-a făcut treaba cum trebuie!”

15.000 de oameni riscă arestul

„Nu e corect să ai un Cod Penal potrivit căruia 15.000 de oameni pot să fie arestați în fiecare zi și să nu o faci. Cine sunt cei 15.000? În România, sunt 120.000 de paturi de spital. Se fac circa 15.000 de internări pe zi, 3% din pacienți dând mită. Adică 5.000 de pacienți care dau medicilor și asistentelor, alți 10.000. În total, 15.000, adică totalul locurilor din pușcăriile românești”, este una dintre consecințele văzute de Sorin Paveliu (foto), după decizia ICCJ.

Nu se poate lua mita pe PFA

„Nu se poate merge pe varianta ocolitoare prin care medicii să ia „atențiile” pe PFA, pentru că doctorii nu-și pot face PFA. Statutul profesiei presupune activitatea într-o unitate privată sau de stat. Dacă se lucrează în mediul privat, pacientul plătește pe chitanță anumite servicii medicale. Dacă i se cere mai mult decât suma de pe chitanță, este, din nou, un posibil caz de mită sau alte fapte penale. În concluzie, medicii nu pot lua bani ca PFA”, spune Cristi Dănileț (foto), judecător la Consiliul Superior al Magistraturii.

„Decizia se referă doar la cazurile de mită”

„Decizia că medicii sunt funcționari publici a avut în vedere doar cazurile de mită. Trebuie stabilit acum dacă și restul obligațiilor pe care le au funcționarii publici vor trebui respectate și de medici. Asta mi se pare că trebuie lămurit de cei din fruntea Justiției. Spre exemplu, funcționarii nu au voie: să-și exprime public preferințele politice, să favorizeze vreun partid și trebuie să respecte regulile incompatibilităților și conflictelor de interese”, este opinia avocatei Isabela Amariei (foto).

Chirurgul șpăgar a vrut să știe dacă e funcționar

Judecătorii ICCJ au dezbătut calitatea medicilor, dacă sunt sau nu funcționari publici, pornind de la o sesizare a chirugului Alexandru Mihai Boțianu. El a fost acuzat de procurori că ar fi luat mită și pentru a scăpa a încercat să convingă instanțele că nu poate fi cercetat pentru șpagă pentru că nu este funcționar public. Astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş a cerut ÎCCJ să stabilească, cu referire strictă la medicii angajaţi ai unităţilor medicale ale Ministerului Sănătăţii, dacă medicul este sau nu funcționar public.

Cerea mită în valută

Boțianu a fost trimis în judecată de Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în 2012, pentru luare de mită și primirea de foloase necuvenite. În calitate de medic curant, acesta a solicitat și primit mita, după efectuarea unor operații: sumele de 500 de euro, respectiv, 200 de euro de la pacienți.