Evenimentul Zilei continuă să ofere cititorilor săi fragmente din cartea lui Ion Cristoiu ce va apărea curând.

Revoluția castristă s-a mîndrit cu scoaterea Cubei de sub sintagma Bordelul Americii, dată de numărul uriaș de prostituate.

Mulți cercetători pun fenomenul jineteras pe seama revenirii turismului în Cuba, imediat după prăbușirea comunismului în Est, cînd insula, rămasă fără ajutorul URSS, a trecut prin ceea ce se numește și azi Trauma - dificultățile vieții cotidiene atingînd un nivel greu de închipuit în secolul XX. De aceea, autoritățile se zbat să deosebească jineteras de prostituate.

Multe dintre istoriile transcrise de Amalia L. Cabezas au menirea de a demonstra că jinetera nu-i o prostituată.

De altfel, autoarea, profesor asociat la Studii Etnice de la University of California, propune înlocuirea termenului prostituție cu cel de sex work, deoarece folosirea corpului de către o femeie pentru a obține banii necesari traiului zilnic nu diferă cu nimic de folosirea picioarelor de către un fotbalist, tot pentru a obține bani.

Miladis, o mamă singură, de 29 de ani, cu doi copii, absolventă de liceu, agață într-o discotecă un canadian de 53 de ani.

La început, canadianul îi oferă 50 de dolari. După care între cei doi se instituie o relație soț-soție. Revenit în Cuba (cu treburi) de încă vreo două ori, de fiecare dată, la plecare, el îi lasă bani pentru o lună.

Următorul e un spaniol de 52 de ani.

Cu acesta petrece 15 zile.

Spaniolului îi urmează un italian de 60 de ani.

E ultimul client.

Acum Miladis își are propriul atelier de manichiură.

Fiul urmează facultatea de Economie, iar fata termină liceul.

Istorisirea dezvăluie o nouă înfățișare a jinetera.

Femeia are relații complexe – sexuale, dar și maritale – cu străinii, pînă cînd reușește să depășească momentul de criză financiară.

Ysabel, o tînără de 16 ani, e agățată de un italian de 40 de ani, în timp ce se plimba pe Malecon cu prietenul ei.

Pe lîngă bani, a fost impresionată de delicatețea respectivului.

Multe cubaneze preferă străini nu numai pentru bani, dar și pentru că se simt mult mai bine cu ei decît cu bărbații cubanezi.

În Old Havana, o femeie îi explică autoarei că preferă să se încurce cu turiștii, pentru că toți bărbații cubanezi pe care i-a cunoscut au bătut-o: de la tatăl vitreg pînă la fostul soț.

Karina, care practică jineterismul în Varadero, declară că va continua să fie jinetera, deoarece bărbații cubanezi abuzează de ea, fără să-i plătească, într-o țară dominată de prejudecăți macho.

Ludmila, o femeie de 25 de ani, istorisește autoarei că, la vîrsta de 15 ani, a trăit cu un neamț de 30 de ani.

A agățat-o într-o discotecă și i-a plătit 80 de dolari pentru o noapte.

I-a urmat un spaniol de 28 de ani.

Amîndoi îi aduceau parfumuri, pantofi și-i ofereau mese bune la restaurant.

Astfel pricopsită, ea a urmat facultatea și acum lucrează într-o clinică medicală, ca fizician.

O jinetera cîștigă de la 35 la 50 de dolari pe seară sau cel mult pe noapte.

O secretară cîștigă 9,50 dolari pe lună; un doctor de familie, 12,50 dolari pe lună.

Jineteră, ca să strîngă bani de casă

O cameristă de la Varadero îi spune autoarei despre o colegă al cărei scop era construirea unei case pentru ea și pentru maică-sa.

Pentru a-și îndeplini țelul „era în stare să se culce și cu perdeaua de la duș, dacă-i plătea în valută”.

În scurt timp a făcut rost de 2.000 de dolari și și-a construit casa.

Iubiții sau chiar soții nu sînt prea tulburați știind că iubitele sau nevestele lor practică jinetera, ba chiar în unele cazuri sînt de acord cu asta.

În studiul Jineterismo during the Special Period (Jineterismo în timpul Perioadei Speciale), publicat în numărul 3-4, 1998-1999 al Global Development Studies, autoarea, Elisa Facio, istorisește o scenă la care a fost martoră.

La restaurantul Hotelului Riviera din Havana, un cuplu tînăr dansează în fața unei mese cu turiști străini. „Mișcările lor ritmice și sincronizate sînt seducătoare. Străinii îi invită să ia loc la masa lor. La sfîrșitul serii, tînărul oferă străinilor serviciile sexuale ale prietenei sale”.

Din cînd în cînd, o doctoriță din provincie trebuie să vină la Havana, cu Salvarea, pentru a aduce un pacient la analize. Cît timp respectivul își face analizele, ea se repede la intersecția Malecon cu La Rampa, agață un străin, îi arde o partidă de sex în mașină, după care revine la spital, ia pacientul și se întoarce acasă.

Soție corectă, nu-și uită bărbatul. La sfîrșit, îi cere clientului, peste tarif, și fleacuri bărbătești: lame de ras, after shave, ba chiar și cravate.

Toată lumea e mulțumită: ea (pentru că se pricopsește cu ceva dolari), pacientul (pentru că i-au ieșit analizele bune), soțul (pentru că are cu ce să se bărbierească).

Studiul iscălit de Elisa Facio, profesor asociat la Ethnic Studies University of Colorado, surprinde un caz de jinetera în plină acțiune:

„Maria, de 20 de ani, studentă a Universității din Havana, se ocupă cu jineterismul abordând un uluitor aer practic. Într-o noapte – în timp ce-și aștepta norocul – un ștab spaniol burtos, de 60 de ani, care-i promisese s-o ia la Havana Club – își calcula astfel avantajele: «Pot cîștiga într-o noapte cît cîștigă mama în cinci luni», își spune ea, punîndu-și rochița mini cu paiete, cumpărată de burtos. «Fără acești bani nu-mi pot continua studiile. Cîștig 35 de dolari pe noapte, iau o masă bună și am un timp plin».”

Ce gîndește prietenul ei cubanez?

„Știe ce fac eu. Dar vede în asta oportunitatea de a merge mai departe, ca o simplă fază în viața noastră.”

Adevăratelor prostituate li se spune chupa-chupas

Autoarea ia în discuție, în comentarea acestui caz, o realitate care trece aproape axiomatică în cărțile și articolele dedicate Cubei de după prăbușirea comunismului. Apariția și înflorirea fenomenului jineteras în anii ’90, cînd Cuba s-a confruntat cu tragedia dublului embargo: cel american și cel provocat de prăbușirea comunismului în Europa de Est.

Nu doar în cărți, dar și în realitate, prostituatele se deosebesc de jineteras.

Notează Hector Lemieux în Compendre Cuba: „Față de jineteras, curvele tarifate în stil occidental sînt destul de rare. Ele străjuiesc rutele în apropiere de Guanabacoa, unde se dau pentru cîțiva dolari.

Automobiliștii le zic chupa- chupas (cu referire la acadele). Mai degrabă decît de prostituție, cubanezii preferă să vorbească de fenomenul jineteras.

Jinetera refuză ferm numele de prostituată. «No soy una puta», spune ea.”

Jean-Marie Beuzelin, în Cuba: Umbre și lumini, evidențiază și el legătura dintre turism și jinetera, menționînd unicitatea fenomenului:

„Dezvoltarea turismului a dat naștere în insulă – care avea cîteva gene în acest domeniu – 20.000 de bordeluri și peste 100.000 de prostituate sub Batista – unui nou fenomen:

Cel numit jinetera!

Nu întotdeauna plătită în bani, dar adesea întreținută sau recompensată, amazoana cubaneză a propulsat în anii ’90 Cuba în hit-parada țărilor legate de turismul sexual.

De o manieră exagerată, totuși.

Nu pentru că fenomenul n-ar exista.

Sever reprimată după 1995 de statul cubanez – delațiuni, raiduri, închisoare – prostituția, cel puțin în partea sa cea mai vizibilă, pare a fi jugulată.

Agățările de pe Malecon, lunga promenadă de pe faleza din nordul Havanei, ca și drăguțele autostopiste de pe marginea drumurilor, n-au dispărut din peisajul cubanez.

Ca și la Nisa și în alte multe orașe europene, ele apar la căderea nopții. Ceea ce frapează în Cuba e această agățare de bărbați neprofesionistă: șomere, studente, profesoare, de asemenea, în căutarea cîtorva devize sau a unui măritiș ipotetic cu un străin pentru a spera în părăsirea insulei.

Și cel mai adesea un mijloc de a oferi familiei sale o viață mai bună.”

Tot ca expresia nevoii de supraviețuire în Perioada specială în timp de pace vede jineteras și Marc Frank, în volumul său Cuban Revelations: Behind the Scenes in Havana:„Isabel poartă o rochie neagră vaporoasă, care i se lipește de fiecare rotunjime a corpului ei, de tînără de 20 de ani. Stă în barul din lobby-ul Hotelului Riviera, așteptînd să fie agățată. Isabel n-are nici o îndoială că se vor găsi din belșug bărbați doritori să-i «strîngă mîna». E perfect sănătoasă, cu o piele măslinie netedă, un zîmbet fermecător, păr negru și ochi verzi scînteietori.

În afara lobby-ului, sînt duzini de tinere îmbrăcate la fel, pierzînd timpul în jurul intrării la Palacio de Salsa. Acesta era, în 1995, cel mai «fierbinte» club de noapte din Havana, unde uneori – se spunea – femeile își scoteau bluza și dansau pe mese, în timp ce formațiile de top de salsa din insulă măcinau ritmuri de la miezul nopții pînă în zori. U. S. gangster Meyer Lansky, care a construit Riviera în anii ’50, ar fi avut de ce să fie mîndru.

Am venit (reporterul se întoarce în insulă în 1994 – n.n.) ca să văd nivelul prostituției din Havana, și mituirea Poliției, lucrătorii din turism, și taximetriștii ceruți de asta, ca un bun cîntar al puterii guvernului și economiei. Prostituția masivă din zilele acelea arăta cît de slab era guvernul, și scăderea și scurgerea comerțului de atunci încoace par să fi fost un bun barometru al situației sociale și economice.

Marea majoritate a femeilor, totuși, luptau pur și simplu pentru supraviețuire. «Am folosit coji de grapefruit și pieliță de banană pentru a face hamburgeri; am spălat rufele cu var și suc de portocale amar și foloseam praful din baterie ca vopsea de păr și machiaj», spune una dintre asistentele strînse în jurul mesei mele din patio, după ce partea cea mai rea a crizei a trecut, în timp ce altele rîdeau nervos.”

Dominique Gay-Sylvestre în cartea Être femme à Cuba, Editura Harmattan, Paris, 2006, avînd drept subtitlu „De la primele militante feministe la militantele revoluționare”, lucrare de doctorat, pune înflorirea prostituției (autoarea consideră jineteras, prostituate), pe seama amplorii luate de turism în primii ani de după 1990: „Turismul internațional e calea cea mai facilă de a arăta unor largi sectoare ale tinerimii un presupus model de bunăstare, proprie sectoarelor medii ale societăților capitaliste.

Prostituția și variantele sale au devenit una dintre opțiunile privilegiate pentru a intra în contact cu această lume, de a accede la devize sau la diferite servicii presupuse de deținere devizelor: a mînca mai bine, a se îmbrăca, a se plimba în mașini, a se parfuma, într-un cuvînt, a asuma modelul proscris de aproape o jumătate de secol de castrism.”

„Cavaleristele cu tocuri înalte”

Oficialitățile nu oferă date (explicabil!) despre fenomenul jineteras.

Amir Valle, scriitor cubanez în exil la Berlin, a devenit faimos după publicarea volumului Habana Babilonia: La cara oculta de las jineteras (Havana Babilon: Fața ocultă a jineteras), Ed. Zeta Bolsillo, 2008 (în spaniolă); Habana Babilonia. Prostitution in Kuba. Zeugnisse, Ed. Köln, 2008 (în germană); La Havane Babylone. La Prostitution à Cuba, Ed. Métailié, 2010 (în franceză).

În numărul din 1 martie 2010 al revistei L’Express, autorul acordă un interviu lui Axel Gylden.

Bazat pe o cercetare de 10 ani (cartea reia, prin amplificare o altă carte, Jineteras, apărută în 2006), Amir Valle poate spune cîteva lucruri precise despre jineteras:„Anchetele independente dau seamă de un număr de 12.000 pînă la 20.000 de jineteras, la o populație de 12 milioane de locuitori. (...)

Există un fel de ierarhie în cadrul acestei activități, care privește toate clasele sociale. Pe ultima treaptă a scării sînt «Păsările de pradă», femei puțin educate, sărace, cu aspect neglijent și care lucrează pe cont propriu. Unele debutează în «meserie» (de aceea n-au cu ce să se îmbrace corect); altele sînt femei coapte, distruse de viață și fără resurse. Tarifele lor sînt foarte slabe.

Deasupra lor se situează cavaleristele «în teniși», apoi cele «în sandale ». Ultimele lucrează pentru mici proxeneți și au în general studii secundare. Vin apoi «cavaleristele cu tocuri înalte», cele mai numeroase. Persoane rafinate, foarte frumoase, în general, cu diplome de studii superioare și, uneori, poliglote. Fără excepție ele lucrează în asociație cu proxeneți care au contacte în locurile frecventate de oamenii de afaceri străini.

Să adăugăm: «Racolezele», «reginele » și, în vîrful piramidei, «faraoanele».

Căsătorite cu străini, acestea din urmă sînt prostituate care au ales să rămînă în Cuba pentru a deveni proxenete la rîndul lor.”

Agățarea turistului cunoaște numeroase trucuri, dependente de rutină sau de creativitate.

În Comprendre Cuba, Hector Lemieux se oprește asupra trucului cel mai des întîlnit: „Surîzătoare, provocatoare, jinetera abordează turistul cu aceleași mici trucuri «Companero, tienes fosforo?» (Camarade – sau tovarășe – ai un foc?).

Apoi ea se oferă ca ghid. Contactul e astfel stabilit. Bărbatul poate să aibă 20 sau 80 de ani. El poate fi oricum: cocoșat, bubos. Contează puțin. În Cuba, străinul e frumos totdeauna. Drăguța sirenă cere un ayuda (ajutor) companionului său. Acest ayuda poate fi financiar, o mică avere de 10 sau 20 CUC (pesso convertibil, un CUC face un dolar), cu care își va cumpăra ochelari de soare, telefon portabil și tot felul de gadgeturi zadarnice.

Ayuda poate fi, de asemenea, un ajutor material sub formă de îmbrăcăminte sau teniși ultimul răcnet.

Jinetera se recunoaște totdeauna după îmbrăcămintea sa, mai bogată decît cea a compatrioatelor, și, de asemenea, după faptul că nu lucrează în timpul zilei. E studentă – zice ea – adesea la contabilitate, o bună alegere pentru meseria sa.

Cînd asfințește soarele ea își afișează diferența: parfumuri, încălță minte europeană”.