ANI cere preschimbarea termenului de judecată în dosarul lui Klaus Iohannis. Curtea a stabilt data de 18 octombrie, la două zile după turul II al alegerilor

ANI cere preschimbarea termenului de judecată în dosarul lui Klaus Iohannis. Curtea a stabilt data de 18 octombrie, la două zile după turul II al alegerilor

Agenția Național de Integritate va depune la Curtea Supremă o cerere de preschimbare a termenului în dosarul privind incompatibilitatea preşedintelui PNL Klaus Iohannis și cere un termen înaintea alegerilor. Infomația a fost confimartă de oficiali din cadrul ANI. Curtea a stabilit termenul de judecată pe 18 octombrie, la două zile după ce are loc turul II pentru alegerile prezidențiale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit pentru 18 noiembrie termenul pentru judecarea recursului declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul privind incompatibilitatea preşedintelui PNL Klaus Iohannis.  

Procesul

Pe 30 septembrie, instanţa supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului ANI, iar cele două părţi au avut termen 10 zile pentru a formula în scris un punct de vedere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procesul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Acuzațiile ANI

ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Agenţiei, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere prin care solicita acestei instanţe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilităţile de tip 'RAJA', printre care şi cel al lui Iohannis.

În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA