Evenimentul zilei continuă să ofere cititorilor săi în avanpremieră câteva capitole din cartea „Prin Cuba lui Fidel Castro”, de Ion Cristoiu.

Istorisirile relațiilor dintre cubaneze și turiștii străini, cei mai mulți săriți de o anume vîrstă, mărturisesc un adevăr socio- psihologic complex:

Dat fiind că jinetera înseamnă mult mai mult decît prostituată pur și simplu, cu banii dați doar pe o pereche de ciorapi pentru iubita din insulă, bărbatul nutrește iluzia binefăcătorului, cînd în realitate nu-i altceva decît un posesor de valută.

Considerată o specialistă în turismul sexual din Caraibe, Amalia L. Cabezas a cules multe istorisiri ale unor jineteras. Toate confirmă deosebirea dintre jinetera şi prostituată.

În volumul Economiile dorinţei: Sex şi Turism în Cuba şi Republica Dominicană, Naomi, o femeie de 30 de ani, divorţată, mamă a doi copii, locuind în Old Havana, mărturiseşte că s-a făcut jinetera la 24 de ani.

Avea doi copii, dintre care unul cu defecte din naştere. Soţul o părăsise pentru o altă femeie.

În fiecare dimineaţă, la trezire, se întreba cum va face rost de bani pentru mîncare.

Nu se culcase pînă atunci cu nici un străin.

Disperată, s-a dus pe Malecon şi, acolo, o femeie mai în vîrstă a sfătuit-o să-şi strige disperarea Sfintei Yemeya – Sfînta Fecioară în religia afrocubaneză, Santeria.

A doua zi, mergînd pe Malecon şi făcînd ce i s-a spus, s-a apropiat de ea un italian.

Ea şi-a spus necazurile.

Ca să se convingă că nu minte, italianul a însoţit-o pînă acasă. Văzîndu-i locuinţa (o cameră – două paturi, ea şi copii – cu o bucătărie) şi situaţia, italianul a fost impresionat.

Timp de 20 de zile, pînă cînd a trebuit să se întoarcă în Italia, a venit zilnic şi i-a dat bani săşi întreţină familia.

Fireşte că-n perioada asta au trăit ca soţ şi soţie.

Mitul mulatrei hipersexuale

Istorisirea ne avertizează asupra specificului jineteras. Femeile nu sînt prostituate profesioniste. Relaţia cu străinul depăşeşte stricta relaţie sexuală ca în alte locuri.

Mult mai important, bărbatul se simte bine în această relaţie.

Privit ca un zeu de către femeie, se simte puternic, ocrotitor, ceea ce nu trăieşte acasă, unde nevasta consideră că banii daţi de el sînt o obligaţie, nu un cadou. Ca să nu mai spunem că acasă, pentru a ferici o femeie, ar trebui să-i cumpere o vilă, pe cînd în Cuba ajunge o pereche de chiloţi.

Satisfacţia dată bărbatului străin de iluzia binefacerii e sesizată de Kamala Kempadoo în capitolul For Love or Money? Fantasies and Realities in Sex Tourism (Pentru iubire sau bani? Fantezii şi realitate în Turismul sexual) din volumul Sexing the Caribbean: Gender, Race and Sexual Labor drept una dintre cauzele turismului sexual în Cuba, în special, şi în Caraibe, în general:

„În imaginaţia bărbaţilor, femeile nu sînt prostituate care fac sex pentru bani, ci femei bătute de soartă, care se bucură de sex în chip nevinovat. Ideea că tinerele brune sau negre sînt în chip natural sexy şi doresc să facă sex cu unul mai bătrîn (uneori cărunt sau supraponderal), un bărbat alb, desigur, doar de dragul plăcerii, îi face pe turişti să refuze aspectul comercial al relaţiilor lor sexuale în Caraibe. Turiştii bărbaţi caută să explice călătoriile lor pentru sex în Caraibe ca o cale de a face binefaceri sărmanelor, oprimatelor femei, prezentîndu-se pe ei înşişi ca nişte binefăcători”.

Autorul citează astfel declaraţia unui bărbat luată de pe site- ul paranoia.com/faq/prostitution/ cuba, în 2 iulie 1995:

„Prefer să sponsorizez o familie cubaneză, închiriind o cameră în casa lor, decît să dau bani direct Guvernului cubanez. Prefer să dau bani cubanezilor care suferă...”

Kamala Kempadoo concluzionează: „Turismul sexual e definit ca o formă de îmbogăţire a poporului sărac din naţiunile sărace şi ca o formulă de «a ajuta» femeile amărîte şi familiile lor. Inechităţile implicate în turismul sexual din Caraibe sînt astfel mascate, permiţînd turistului să se perceapă pe el însuşi ca un binefăcător şi un dorit pentru tinerele din Caraibe.

În afară de asta, ideea că femeile din Caraibe sînt hipersexuale şi nu prostituate profesioniste, are drept rezultat faptul că turistul îşi prezintă relaţia sa cu femeia din Caraibe ca «o poveste de dragoste» sau chiar ca «o iubire adevărată»”.

Comprendre Cuba, de Hector Lemieux, surprinde şi ea iluzia bărbaţilor occidentali veniţi în Cuba sub semnul turismului sexual: „Contrar a ceea ce se întîmplă cu florile de macadam occidentale, europenii şi canadienii grizonanţi cunosc o a doua tinereţe cu jineteras. Ei au foarte repede impresia unei mari istorii de amor. Nu e decît, adesea, o istorie de bani trecătoare. Pentru că, dacă crocanta se transformă într-o companioană normală, iubitoare, asta nu-i decît pentru puţin timp: cel necesar ieşirii din condiţia sa.

Sub şarmul ei, yuma (străinul) o ia de nevastă, pentru a descoperi mai tîrziu că frumoasa sa e adesea deja măritată”.

În fascinaţia provocată bărbaţilor străini de jineteras, Kamala Kempadoo descoperă şi credinţa în „natura excesiv erotică, hipersexuală, a femeilor din Caraibe”.

Dintr-o scrisoare de pe siteul paranoia.com/faq/prostitution/ Havana din 11 iunie 1997, el reţine această mărturisire:

„De cînd prefer Latinas şi brunetele, pentru mine Cuba este cel mai apropiat loc de Paradis pe care gîndesc să-l fi văzut vreodată.

E un loc divin, pentru că multe dintre aceste tinere cubaneze sînt «disponibile»”.

„Povestea de dragoste” a unui american de 52 de ani cu o cubaneză de 15 ani

În volumul colectiv Inside Cuba: The History, Culture and Politics on Outlaw Nation (În interiorul Cubei: Istoria, Cultura şi Politica unei Naţiuni Proscrise), editura Da Capo Press, New York, 2003, Andrei Codrescu iscăleşte eseul The Flowers of the Revolution (Florile Revoluţiei), publicat mai întîi, în 1998, în The New York Times Magazine.

Prima parte e dedicată istoriei spuse autorului de un american, Jack, din New Orleans, despre povestea sa de dragoste cu o jinetera din Cuba. Textul e mai mult decît semnificativ pentru complexitatea relaţiei dintre turistul străin şi o jinetera: „

«Am întîlnit-o cînd avea 14 ani», spune el. «Anul acesta merge pe 15 ani. Iată-i fotografia! »

Dintr-un portofel burduşit cu cărţi de credit, trage afară o fotografie de amator.

E o adolescentă într-o minijupă verde, stînd în apă pînă la genunchi.

Are o gingăşie de căprioară, e ciocolatie şi priveşte la cameră într-o tentativă stîngace de a flirta.

În jurul gîtului ţine o cravată de Pionier, dovedind statutul de şcolăriţă şi devotamentul faţă de socialism.

«Am început să merg în Cuba în 1993», spune Jack. Era incredibil. La fiesta din Santiago, o fată mă aştepta afară lîngă un camion de rom, în timp ce înghesuiam lîngă perete alta. Deodată, Yasmina şi-a făcut apariţia, împreună cu cîteva colege de şcoală.

Mi-am spus imediat: «Gata! Pe asta o aleg!»

Posibilitatea asta, de a alege una, pe care o vrei, din mai multe, a sporit numărul străinilor în Cuba, al bărbaţilor ajunşi la vîrsta de mijloc, incluzînd mulţi americani. În decembrie 1995, Fidel Castro anunţa o reprimare a prostituţiei şi a afacerilor private, dar în ce priveşte prostituţia, cel puţin, nu s-a realizat nimic. Iată ce nota scriitorul Pico Iyer în 1994:

«Prostituţia, care era abia vizibilă (fie şi pentru raţiuni de securitate) în urmă cu cinci ani, e acum pandemică. Hotelurile pentru turişti străini sînt pline de adolescente cubaneze, înroşindu- şi buzele cu creioane de copil» (...)

Jack a întîlnit-o pe Yasmina la Santiago de Cuba, în preajma barului numit Casa Tinerilor, un local de stat, care atrage o mare mulţime în fiecare noapte.

Cîrduri de fete se înghesuie în faţa intrării, sperînd să găsească un turist care să le plătească cei 3 dolari, cît costă intrarea. 3 dolari în Cuba sînt o cincime din salariul lunar al unui muncitor calificat. Doctorii primesc 20 de dolari pe lună.

Sînt şi doctoriţe în mulţime care ar putea fi jineteras.

Cuvîntul înseamnă în cubaneză agăţătoare, şi poate însemna o sumedenie de lucruri: de la prostituţie, pînă la însoţirea ca ghid personal sau ca parteneră de dans.

Femeile sînt tinere, frumoase, în mini-jupe sau în pantaloni din pînză sintetică, strînşi pe fund.

Sunetele de salsa le pun imediat în mişcare. Îşi mişcă rapid funduleţul, îşi răsucesc torsul, şi cu mîinile bat o tamburină invizibilă.

«Trebuie să ai mare grijă cînd alegi o fată», e de părere Jack, «pentru că, odată aleasă, e a ta. Nu se va mişca de lîngă tine.

Va rămîne peste noapte cu tine, oricum».

Yasmina a vrut să rămînă peste noapte cu Jack, dar cubanezele n-au voie în hotelurile pentru turiştii străini (la vremea respectivă, în 1993, acum, din 2008, au voie – n.n.).

În schimb, ei au mers la localul deschis toată noaptea, Club 300, unde au dansat în neştire şi au văzut zorile răsărind din spatele Catedralei în Parcul Céspedes.

În zori, Jack era îndrăgostit lulea.

I-a cerut Yasminei să meargă cu el la plajă, în weekend.

Jack are 52 de ani, cu părul strîns în coadă de cal, şi cu o chelie de mărimea unui bănuţ, cu vreo zece kilograme supraponderal, de două ori divorţat, proprietar de restaurant şi membru al clubului Rotary.

«Trebuie să-mi întreb părinţii » – mi-a zis Yasmina. Ţinîndu-se de mînă, au mers aproape o milă, de la Parcul Céspedes pînă la solario de la marginea Oraşului Vechi, unde au găsit-o pe mama Yasminei, bunica, patru surori şi patru fraţi mai mici dormind.

Solario e o clădire din secolul XVII, împărţită, pentru familiile numeroase, în mici apartamente, înşirate de-a lungul unui coridor nesfîrşit şi întunecos.

Un porc era legat de zidul surpat, chiar în faţa intrării scunde, acoperite de o perdea galbenă uzată.

«Mama i-a dat voie să meargă cu mine la plajă, în weekend ».

Timp de trei zile – spune Jack – au stat culcaţi pe plajă, pierduţi în mica lor lume. Cînd s-au întors, Jack era decis s-o facă pe Yasmina a sa şi s-o împiedice să devină o jinetera sau o prostituată. În acest scop, după revenirea în America, a început să-i trimită 100 de dolari pe lună, printr-o bancă din Canada. Cei doi vorbesc la telefon în fiecare săptămînă, ceea ce nu-i deloc uşor, deoarece familia Yasminei n-are telefon. Cel mai apropiat telefon e în casa unchiului, două străzi mai încolo. Dar în fiecare vineri, într-un moment programat din timp, cei doi iubiţi, care nu-şi vorbesc limba, gînguresc în limba internaţională a pasiunii şi se asigură reciproc de fidelitate.

«Îi spun mereu, Hasta la victoria siempre!», se confesează Jack, zîmbind amar.

Spre victorie, totdeauna!

Această frază, alături de portretul lui Che Guevara, e cel mai puternic simbol al Revoluţiei în Cuba, şi înseamnă «victorie » pentru socialism, desigur, dar aici trebuie s-o înţelegem ca: Amor vincit omnia.

Jack spune că e în căutarea unei case, în caz că embargoul american va fi ridicat pe neaşteptate. E ilegal pentru un străin să cumpere o casă în Cuba, dar un rezident căsătorit cu o băştinaşă poate cumpăra o casă pe numele ei.

Jack e îndrăgostit, dar cît despre mariaj... ei bine, el l-a experimentat de două ori.

Jack mi-a dat un pachet cu îmbrăcăminte şi un plic plin cu fotografii pe care le-a făcut ultima oară în Cuba, să i le duc Yasminei”.

Naratorul mergea la Santiago de Cuba

Iată descrisă întîlnirea cu familia Yasminei:

„Taximetristul a întrebat de mai multe ori, pe drum, cum se ajunge la casa Yasminei, dar după cîteva tururi pe străzile întortocheate am ajuns în faţa solariului.

Întreaga familie, sporită cu o duzină de vecini, s-a revărsat din casă, cînd taxiul – o maşină din 1959 – a oprit.

La dracu’! Yasmina tocmai plecase cu grupul ei de pionieri la cules cafea în munţi.

Cu toate acestea, am fost primit cu căldură.

Mama Yasminei, care nu părea mai bătrînă de 30 de ani, şi bunica ei, de asemenea arătînd tînără, m-au pupat pe amîndoi obrajii şi m-au invitat înăuntru.

M-am aşezat pe un taburet, înconjurat de ochii luminoşi ai celor zece membri ai familiei, care au început să mă interogheze amănunţit despre Jack.

Fotografiile erau trecute dintr- o mînă într-alta, şi zgomote de uimire şi admiraţie umpleau încăperea la imaginile cu Jack şi Yasmina de pe plajă – cîteva destul de riscante.

«Spune-i lui Jack» – mi-a zis mama Yasminei – că el nu mai poate sta departe prea mult timp. Yasmina devine tot mai frumoasă pe zi ce trece. Îl aşteaptă să vină următoarea lună, la împlinirea celor 15 ani. A promis ».

Eram sigur că Jack nu va putea veni: are probleme cu afacerea sa.

Am asigurat-o:

«În mod sigur îi voi spune »”. Alegerea Cubei ca spaţiu pentru posibilele neveste tinere ale americanilor apare consemnată şi într-un ghid editat în variantă electronică de Kindle:

Cuba Plane reader – Get Excited About Yours Upcoming Trip to Cuba: Stories about the people, Places, and Eats of Cuba. (Cuba Plane Reader – Excitaţi-vă la gîndul apropiatei voastre călătorii în Cuba: Istorisiri privind Oamenii, Locurile şi Mîncărurile din Cuba).

Apărută în 2011 în colecţia GoNOMAD, cartea conţine 32 de reportaje de călătorie din Cuba.

Cel intitulat Cuba: Lost in Time, Lost on Space (Cuba: Pierdută în timp, pierdută în spaţiu), iscălit Anonimous, se referă astfel la jineteras în capitolul A agăţa un soţ de peste hotare:

„Hărţuirea cuprinde şi o hărţuitoare cît se poate de reală, sub înfăţişarea unei adolescente izbitor de frumoase, îmbrăcată ca una de douăzeci de ani, în ultra mini-jupă, unduitoare şi subţire, cu tocuri înalte şi un machiaj trăsnet, coafată pînă la ultimul fir de păr, făcînd autostopul la intersecţii.

E singura ei modalitate de a scăpa din Cuba punînd mîna pe un soţ străin.

Altfel, ea va deveni un lacheu al Guvernului, fie ca salariat de rînd, fie ca ştab, dintre cei care alcătuiesc cea mai mare parte din populaţie.

Am întîlnit un american pe zborul de la Cancun-Mexic (a zbura în Cuba din SUA e interzis) care-și făcuse o carieră din împrietenirea cu atrăgătoarele doamne cubaneze.

Rezultatul a fost un număr vast de cunoştinţe locale, o căsătorie cu o fostă zveltă cubaneză, o căsătorie dezastruoasă pentru el, şi un copil de cinci ani.

El conduce cu prudenţă un grup în Camaguey, de la o berărie locală la un excelent restaurant cu plata în pesos, făcîndumi cunoştinţă cu o pereche de surori îmbrăcate fără cusur şi a căror companie am declinat-o într-o manieră regretabilă.

Poate acest american de 65 de ani rămîne veşnic tînăr pe Insula Fanteziei”.