Ionel Ganea a fost dat afară de la Rapid. Nici Marian Rada nu vrea să mai antreneze în Giulești
- Andrei Călin
- 29 septembrie 2014, 21:21
![Ionel Ganea a fost dat afară de la Rapid. Nici Marian Rada nu vrea să mai antreneze în Giulești](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2014/09/ionel-ganea-a-fost-dat-afara-de-la-rapid-nici-marian-rada-nu-vre.jpg)
Ionel Ganea, antrenorul echipei Rapid, a plătit cu scaunul după eșecul înregistrat pe teren propriu, împotriva celor de la Dinamo, scor 0-3. Marian Rada nu ar mai vrea să fie „mantaua de vreme rea” a „alb-vișiniilor”.
Ionel Ganea a fost pus pe liber, astăzi, de patronul Valerii Moraru, după înfrângerea suferită de Rapid, în derby-ul cu Dinamo, scor 0-3. Conducătorii echipei din Grant ar vrea să-l numească pe banca tehnică pe Marian Rada, dar „mantaua de vreme” a rapidiștilor nu se grăbește să vină la echipă.
„Eu nu sunt antrenor principal acum. Nu vreau să fiu pus două zile şi în a treia să îmi spună că nu mai este nevoie de mine. L-au sunat pe Pustai, l-au sunat pe Andone, au fost refuzaţi şi ce-au zis: Gata, îl punem pe Rada. Dar eu nu mai vreau aşa. M-a sunat Valerii Moraru şi am vorbit puţin la telefon. I-am zis că nu ştiu ce o să fac şi că mâine o să mă ocup de echipă ca şi până acum, adică din postura de director tehnic. I-am spus să organizeze concurs de CV-uri. Păi, nu aşa spune Legea Insolvenţei? Şi doar nu o să încălcăm legea acum. Să facă ei concurs, îmi depun CV-ul şi să îl aleagă pe care e mai bun", a spus Marian Rada pentru Mediafax.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)