Adepții Al-Qaida din Siria pregătesc ATACURI împotriva avioanelor de pasageri din SUA
- Silvana Chiujdea
- 20 septembrie 2014, 20:45
O celulă a reţelei teroriste Al-Qaida activă în Siria, formată din militanţi islamişti provenind din Afganistan, Yemen şi din ţări europene, intenţionează să comită atentate împotriva Statelor Unite. Potrivit serviciilor secrete americane, sunt vizate în principal avioanele de pasageri.
În ultimii cinci, organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia a încercat de cinci ori, fără succes, să doboare avioane de pasageri care zburau spre Statele Unite.
Oficiali americani atrag atenţia că există o concurenţă puternică între militanţii Al-Qaida din Siria şi grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant / Stat Islamic în Irak şi Siria (SI/SIIL/SIIS).
"Este un scenariu extrem de îngrijorător dacă cele două organizaţii teroriste încep să concureze pentru a lansa atacuri antioccidentale. Pentru Al-Qaida, ar fi o modalitate de a ajunge din nou în atenţia publică, în contextul în care în prezent este depăşită de grupul Stat Islamic în apariţiile media", explică Matthew Olsen, directorul Centrului Naţional american pentru Combaterea Terorismului.
Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria, Stat Islamic în Irak şi Levant - SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din estul Siriei şi din nord-vestul Irakului, unde a instituit un "califat islamic". Gruparea teroristă sunnită a decapitat doi cetăţeni americani şi un britanic, informează Mediafax.