Miercuri, 17 septembrie 2014, Victor Ponta şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central. După cum chiar el s-a lăudat, a fost primul dintre concurenţi care şi-a depus candidatura, înscriindu-se oficial în cursa pentru Cotroceni.

Cu excepţia fanfarelor PSD – România tv şi Antena 3 – ziarele, televiziunile, radiourile au împins ştirea în plan secund, ocupate, printre altele, să mediatizeze nerozia unui fel de Alina Mungiu Pippidi în plan mondial despre pericolul desprinderii Ținutului secuiesc de România, asemenea Scoţiei, deşi România nu-i Regat Unit, iar secuii nu poartă fustă fără izmene pe dedesubt.

Şi totuşi momentul de miercuri merita o mult mai mare atenţie, dacă nu din partea ştiriştilor, atunci măcar din partea comentatorilor.

Asta deoarece momentul de miercuri consfinţeşte un Adevăr respins de presa noastră luni în şir, descumpănită total de maşinăria diabolică de manipulat a PSD:

Victor Ponta candidează la Preşedinţia României.

Din septembrie 2013, cînd Crin Antonescu a început campania de rupere de PSD, era limpede că partidul de guvernămînt va avea candidat propriu şi că acel candidat nu va fi nimeni altul decît Victor Ponta. Repet, şi sub puterea, dacă nu doar sub puterea maşinii de diversiuni a PSD, ziarişti, politicieni, consultanţi de bodegă, păreleologi de toate soiurile s-au încăpăţînat să susţină în public că Victor Ponta nu va candida. Argumentele invocate erau numeroase, toate izvorînd din abordarea politicii autohnone din cafenele şi nu din viaţă.

Că pe Victor Ponta nu-l vor americanii.

Că Victor Ponta se istoveşte de jenă să nu-i ia locul lui Crin Antonescu.

Că Victor Ponta se teme de examenul prezidenţialelor.

Că PSD pariază pe un independent.

Că PSD e gata să-l sacrifice pe Victor Ponta.

Sub semnul acestei incredibile nerozii, nu era zi în care să nu fie avansat un alt nume decît cel al lui Victor Ponta.

Ori de cîte ori venea vorba de candidatură, Victor Ponta începea să interpreteze aria celui dedicat Patriei, care Patrie îl ruga în genunchi să rămînă premier, deoarece fără el ajunge pe drumuri şi cu copii mici de crescut.

Culmea e că presa independentă îi făcea jocul, invocînd însă argumente ce păreau duşmane lui Victor Ponta.

Luni, 30 iunie 2014, după reuniunea informală de la Orăştie, Victor Ponta şi-a anunţat intenţia de a candida la Preşedinţie din partea PSD.

Deşi nu mai încăpea nici o îndoială, presa independentă şi partidele de Opoziţie au respins ceea ce se schiţa drept o axiomă, continuînd să susţină teza unui refuz din partea lui Victor Ponta, deşi baronii îl presează s-o facă.

Am scris atunci şi-am publicat în numărul din 3 iulie 2014 al Evenimentului zilei articolul intitulat Campania lui Victor Ponta pentru Prezidenţiale a început în urmă cu un an!

Reamintesc această intervenţie, dintr-un lung şir de intervenţii în presă şi la televiziuni, începînd încă din septembrie 2013, nu pentru a mă bate cu pumnu-n piept că sînt ager, ci pentru că argumentele din hotarele ei sînt valabile şi azi, după ce Victor Ponta şi-a depus candidatura.

Notam în finalul comentariului:

„Poate că unii cititori se vor întreba:

Păi dacă deja ştim că Victor Ponta candidează, de importanţă are dacă ştim că s-a decis acum sau în urmă cu un an?

Are importanţă.

Şi încă una deosebită.

Dacă Victor Ponta a decis mai demult să candideze şi anunţul de acum nu-i urmarea unei cedări în faţa celorlalţi lideri PSD, cum se mai iluzionează unii să creadă, atunci ne aflăm, în cazul premierului, în faţa celei mai bine puse la punct campanie din postdecembrism.

Pentru ceilalţi contracandidaţi, aceasta trebuie să fie motiv serios de a-şi spune:

Nu e de joacă!

Celor două partide – PNL şi PDL- care continuă să se alinte în loc să se unească, trebuie să fie semnalul că, vorba poetului.

Vremea nu ne aşteaptă!”

Victor Ponta e singurul candidat PSD la Preşedinţie.

Şi acum cititorii s-ar putea întreba:

Dacă şi-a depus candidatura la capătul unui an de comedie a şovăielii, ce importanţă mai are?

Are, are mare importanţă.

Asta înseamnă că pentru a cîştiga Preşedinţia, după zece ani de stat deoparte şi două ratări la mustaţă (2004 şi 2009), PSD a pus la cale o întreagă strategie.

Din ea fac parte manevre de amploare – de la scoaterea din joc lui Crin Antonescu din joc pînă la înfiinţarea PLR.

Aceste manevre vor continua să fie făcute şi-n perioada următoare.

Şi, spre deosebire de alţi ani prezidenţiali, candidaţii Opoziţiei vor trebui să facă faţă acum nu unei campanii electorale, ci unui şir de manevre de amploare, greu de contracarat, unele împotriva Legii, a Constituției, a Jocului democratic.

Un baron PSD a chemat PSD-iștii să dea foc la țară pentru ca Victor Ponta să ajungă la Cotroceni.

Evident, fără s-o știe, respectivul a folosit o metaforă.

Adevărul acoperit de metaforă?

PSD e decis ca de data asta să nu mai piardă scrutinul.

Şi sub puterea acestei decizii cruciale, PSD e în stare de orice.

Chiar să dea foc la ţară!