Ponta îi răspunde lui Traian Băsescu: "Ar fi trebuit să salute evoluțiile din ultimii doi ani privind bugetul Apărării și nu să atace Guvernul"
- Ioana Tomescu
- 29 august 2014, 17:25
Premierul Victor Ponta a reacţionat după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că era mai bine să fie alocate resurse financiare Armatei, şi nu primarilor, în pragul campaniei electorale.
„Guvernul României a luat act de atacul lansat de președintele României, domnul Traian Băsescu, cu privire la alocările bugetare pentru Armată. Guvernul României consideră că este inacceptabilă ideea conform căreia investițiile din plan local nu ar fi o prioritate pentru țara noastră, dar și că președintele dezinformează voit în ceea ce privește alocările bugetare pentru Apărare”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
„Guvernul României respinge poziția președintelui, în condițiile în care, începând cu 2012, alocările bugetare pentru Apărare au crescut constant”, mai precizează comunicatul.
Executivul informează că alocările directe de la bugetul de stat pentru Ministerul Apărarii Naționale au fost după cum urmează: 6629.845 mil.RON (1,27% din PIB) în 2010, 7255.293 mil.RON în 2011 (1,30% din PIB), 7293.13 mil.RON în 2012 (1,24% din PIB), 8161.599 mil.RON în 2013 (1,29% din PIB), 9779.489 mil.RON (1,47% din PIB) în 2014, scrie b1.ro.
Preşedintele Traian Băsescu a criticat, într-o declaraţie făcută după reuniunea cu diplomaţii românim, faptul că Guvernul alocă bani primarilor care le-ar aduce voturi în campania electorală şi neglizează Armata.
”Nu mai suntem în situaţia de criză din 2009-2010 şi poate că decât să pompăm bani către primari pentru a aduce voturi în campania electorală, mai bine punem la dispoziţia armatei resurse financiare pentru ca armata română să poată fi un partener viabil în NATO”, a spus Traian Băsescu.