Vânătoarea de primari va dura 45 de zile, în loc de 10
- Carmen Vintil ă
- 29 august 2014, 00:00
Guvernul a adoptat ieri ordonanța de urgență care le permite aleșilor locali să migreze de la un partid la altul, fără a-și pierde mandatul. Premierul a susținut că primarii nu sunt sclavi pe moșia lui Blaga și Iohannis.
Pentru că „trebuie făcută dreptate”, după cum a explicat premierul Victor Ponta, ordonanța de urgență care care permite migrația aleșilor locali pentru 45 de zile, fără ca aceștia să-și piardă mandatul, a fost adoptată ieri. „Trebuie să deblocăm activitatea autorităților locale și mai trebuie să facem și un pic de dreptate, că nu cine strigă mai tare are dreptate. Toți aleșii locali din România în 2012 au fost aleși USL, cu Crin Antonescu și cu Victor Ponta lângă ei, și azi s-au trezit PDL-iștii, cu Blaga și Iohannis”, a spus Ponta.
Inițial proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleșii locali să-și poată alege partidul. Ieri, termenul a fost prelungit. „Deci, cât o să fie termenul: exact ca în legea lor, 45 de zile. 45 de zile exact cât a fost în legea PDL-PNL (n.r.- din 2006) pot să fie independenți, pot să rămână unde sunt sau pot să-și respecte alegătorii (...) Nu sunt sclavii, primarii, sclavii pe moșia lui Blaga și Iohannis”, a ținut să precizeze premierul. Apoi, l-a rugat pe vicepremierul Liviu Dragnea să dea explicații la finalul ședinței de guvern.
Dragnea: Nu sunt obligați să aleagă un partid
„Principalele modificări care au fost aduse față de un act normativ aproape similar adoptat în 2006 le reprezintă faptul că acum aleșii locali nu sunt obligați să opteze pentru un partid politic sau altul sau pentru a deveni independenți. (...) Prin acest act normativ noi am prevăzut posibilitatea ca un ales local să opteze, iar dacă alesul local nu optează nu se întâmplă nimic, rămâne în continuare pe listele partidului căruia a fost ales”, a spus Dragnea.
Vicepremierul a explicat că principalul motiv pentru care a fost adoptată ordonanța îl reprezintă blocajele din administrația locală.
PSD-iștii nu au reușit să obțină sprijinul partenerilor de guvernare de la UDMR pentru acest act normativ. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că senatorii și deputații UDMR nu vor vota OUG privind aleșii locali. „Noi, de ani de zile, spunem că este o boală cronică în politica românească migrația politică. Principiile noastre rămân constante. Premierul cunoaște punctul meu de vedere, am spus că nu e bine să deschidem această posibilitate, dar el și-a asumat”, a spus Kelemen Hunor. În replică, purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a declarat că speră ca UDMR să susțină ordonanța pentru că reprezintă „o reparație morală” față de alegătorii USL.
ACL nu primește traseiști
PDL-iștii au acuzat că ordonanța nu ar beneficia de o serie de avize necesare, chiar dacă a fost adoptată, făcând apel la funcționari să nu se implice în ilegalități și la Parchet să verifice suspiciunile.
ACL se va adresa Parlamentului European și Comisiei Europene dar și Curții Constituționale. De altfel, PDL și PNL au anunțat la unison că nu vor primi în rândurile lor niciun primar, președinte de consiliu județean, consilier local „traseist”.
În schimb, la Argeș primarul din Albota, Ion Dumitru, a anunțat că primii trei primari care trec la PSD vor primi câte un autoturism Dacia Duster. „Grăbiți-vă cu adeziunile, pentru că primii trei care vor trece la PSD vor primi câte un Duster. Deja am dat primele două Dustere, unul la Davidești, de acum fost primar PDL, iar pe cel de-al doilea la Băbana, lui Bebe Ivan, care mi-a promis că vine și cu 200 de membri de la PNL....“, a declarat primarul din Albota. După ce informațiile au apărut în presă, într-o intervenție telefonică la B1 TV, primarul a spus că totul a fost o glumă.
SUA, îngrijorate de momentul ales
Ambasada SUA s-a declarat, ieri dimineață, îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanței de urgență privind aleșii locali, criticând și modul de legiferare ales : „Credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis și transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă și toate părțile interesate”. În replică, Liviu Dragnea a precizat că înțelege reproșul Ambasadei SUA, dar menține ideea deblocării administrației. ”Ordonanțele trebuie folosite pe cât de rar posibil, așa cum prevede Constituția”, a precizat și Ambasada Marii Britanii.