Angela Merkel merge în Ucraina în 23 august

Angela Merkel merge în Ucraina în 23 august

Cancelarul german Angela Merkel va efectua o vizită în Ucraina pe data de 23 august, a anunțat luni ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, citat de AFP.

"Vizita cancelarului german este programată cu o zi înaintea Zilei Naționale" a Ucrainei, ce va sărbătorită pe 24 august, a precizat șeful diplomației ucrainene, vorbind despre o vizită care 'va fi foarte interesantă'.

Anunțul survine la o zi după reuniunea cvadripartită de la Berlin privind conflictul din Ucraina, la care au participat miniștrii de externe german, Frank-Walter Steinmeier, rus, Serghei Lavrov, ucrainean, Pavlo Klimkin, și francez, Laurent Fabius.

Gazda acestei întâlniri, Frank-Walter Steinmeier, a declarat la finalul ei că s-au înregistrat progrese, iar deciziile cu privire la continuarea tratativelor vor fi luate luni sau marți după ce participanții vor raporta concluziile reuniunii șefilor de stat și de guvern din țările lor.

Și MAE rus a emis luni un comunicat în care afirmă că fost s-a obținut "un anumit progres în toate problemele discutate" și "participanții au decis continuarea dialogului în acest format" pentru a se identifica propuneri concrete menite să conducă la soluționarea crizei din Ucraina.

Însă ministrul Serghei Lavrov a revenit ulterior cu precizări, afirmând că "niciun progres nu a fost obținut în ceea ce privește încetarea focului și reglementarea politică în Ucraina", dar a confirmat că părțile participante la reuniunea de la Berlin vor continua eforturile în acest format.