Primarul Sibiului, Klaus Iohannis a declarat, la Digi24, că este candidatul dreptei reprezentată de fuziunea PNL cu PDL, care reprezintă 30% din optiunea electoratului. El a subliniat că este important că un candidat la prezidențiale să aibă o carte de vizită și care are o atitudine corespunzătoare.
Întrebat fiind de ce ca un veritabil candidat de dreapta, nu a reacționat mai vizibil la vestea intrării în recesiune, Iohannis a răspuns: "Eu îmi imaginez că președintele pune degetul pe rană, dar vreau să avem un președinte mai puțin gălăgios".
"Acesta nu este un lucru care trebuie dezbătut, ci trebuie găsite soluții".
Klaus Iohannis a mai spus că săptămâna viitoare își va face public programul de prezidențibil, dar a avertizat că nu va "reinventa roata", pentru că a prezentat în mare punctele importante.
El a subliniat că nu va face rabat de la principiile sale, deoarece nu dorește ca în campanie să facă spectacol, gălăgie, ci mai multă seriozitate, pentru că oamenii așteaptă normalitate.