Nouă atacuri aeriene ale americanilor în apropierea celui mai mare baraj din Irak, controlat de jidahişti
- Ioana Tomescu
- 17 august 2014, 15:20
SUA au efectuat nouă atacuri aeriene în apropierea celui mai important baraj din Irak, la Mosul (nord), o instalaţie controlată de jidahişti şi pe care forţele kurde vor să o preia.
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (CENTCOM) a anunţat că atacurile au distrus sau avariat patru vehicule blindate de transport de trupe, şapte vehicule armate, două vehicule de transport de tip Humvee şi un vehicul blindat, scrie mediafax.ro.
Comandamentul a precizat că scopul acestor acţiuni îl reprezintă susţinerea eforturilor umanitare, protejarea personalului american şi a instalaţiiilor Statelor Unite în Irak. De asemenea, atacurile sprijină o ofensivă a forţelor kurde, care are ca obiectiv cucerirea barajului pe care jidahiştii îl controlează de la 7 august. Această ofensivă a fost anunţată sâmbătă de generalul kurd Abdel Rahmane Korini.
Potrivit unor martori, atacurile aeriene asupra poziţiilor deţinute de către jihadişti au început sâmbătă dimineaţa, iar luptele continuau sâmbătă seara.
Barajul furnizează apă şi electricitate majorităţiii regiunii şi este indispensabil irigării unor vaste zone cultivate.