Un sfert de pas către finală

Un sfert de pas către finală

Simona Halep s-a calificat în următoarea etapă de la Cincinnati, după victoria cu Lucie Safarova, scor 6-4, 7-5

În „optimi”, constănțeanca nu a întâlnit deloc un adversar facil. Lucie Safarova a arătat în jocul de ieri că i-ar fi putut pune piedici româncei.

Început greoi

Tenismena noastră nu a început foarte promițător partida contra sportivei din Cehia, iar adversara sa a obținut primul game la zero.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a reușit să egaleze situația la game-uri, Simona și-a întrat în ritm adjudecându-și primul set. Actul secund s-a desfășurat într-o manieră strânsă, în care cele două sportive s-au bazat pe propriile servicii, însă românca a demosntrat, din nou, de ce ocupă a doua treaptă a clasamentului mondial. Românca, favorita numărul 2 a competiției din SUA, a câștigat în două seturi, jocul cu Safarova (6-4, 7-5), și a făcut pasul decisiv spre sferturile de finală de la Cincinnati. În acest fel, Simona și-a egalat performanța de anul trecut, de asemenea prezența între primele opt jucătoare la turneul din Ohio.

Kvitova a părăsit competiția

În următoarea etapă, constănțeanca o va întâlni pe învingătoarea partidei dinte rusoaicele Maria Şarapova (6 WTA) şi Anastasia Pavlyuchenkova (25 WTA).

Simona a mai primit încă o veste bună. După Venus Williams și Victoria Azarenka, o altă tenismenă de calibru a cedat în turneul nord-american. Petra Kvitova, locul 4 WTA și cap de serie numărul 3, pe partea de tablou a româncei, a pierdut partida în fața sportivei ucrainiene Elina Svitolina (36 WTA), cu 6-2, 7-6 (2), după o sută de minute de joc. Printre favoritele care ar putea să joace Halep au mai rămas: Maria Șarapova (5 WTA), Eugenie Bouchard (7), Ana Ivanovici (9) și Carla Suarez Navarro (15).

La Cincinnati, Simona a fost apreciată pentru jocul ei, dar și pentru progresul pe care l-a făcut în învățarea limbii engleze. „Este incredibil cât de mult ai putut să-ți îmbunătățești engleza, față de anul trecut!”, i-a spus un reporter la conferinţa de presă. „Mă bucur să aud asta, dar nu este ceea ce aș vrea eu”, i-a răspuns românca.