SUA iau în considerare posibilitatea unei operaţiuni militare în Irak

SUA iau în considerare posibilitatea unei operaţiuni militare în Irak

Statele Unite ale Americii iau în considerare posibilitatea unei operaţiuni militare în Irak în vederea salvării miilor de refugiaţi ai minorităţii yazidite, însă o astfel de misiune riscă să ducă la „o confruntare directă” între militari americani şi jihadişti ai Statului Islamic.

Potrivit „Wall Street Journal”, care citează un oficial de rang înalt american, propunerea este în curs de dezvoltare şi nu a fost încă aprobată de către preşedintele Barack Obama, scrie Agerpres.

Oficialul american a declarat că această misiune de salvare este una din numeroasele opţiuni ale armatei SUA după paraşutarea de hrană şi apă în ultimele şase zile pentru refugiaţii aflaţi în dificultate.

„Sunt căutate modalităţi pentru a face mai mult decât paraşutarea de produse alimentare şi apă. Până în prezent a fost posibilă numai acest fel de asistenţă umanitară”, a afirmat el.

De săptămâna trecută, Statele Unite depun eforturi pentru a stopa avansarea jihadiştilor din Statul Islamic spre oraşul Erbil (capitala Kurdistanului irakian) şi eliberarea yazidiţilor, recurgând la o campanie de atacuri aeriene punctuale.

O eventuală misiune de salvare în Irak ar putea însă expune trupele americane la tirurile directe ale jihadiştilor grupării Statul Islamic şi este un risc pe care Obama s-ar putea să nu fie dispus să-l accepte.

Pentagonul a continuat să pună, ieri, bazele unei misiuni de salvare prin trimiterea a 130 de consilieri militari în nordul Irakului în scopul dezvoltării opţiunilor pe care Ministerul american al Apărării le-ar putea prezenta preşedintelui Barack Obama. Echipa va fi formată din puşcaşi marini şi membri ai forţelor speciale americane cu experienţă în misiuni dificile.

Cu o zi în urmă, agenţia de presă Reuters informa, citând un înalt oficial al Pentagonului, că SUA nu intenţionează să-şi extindă operaţiunea militară împotriva militanţilor din Statul Islamic.

În acelaşi timp, guvernul britanic a anunţat trimiterea mai multor elicoptere de transport Chinook în regiune, într-un demers destinat să ajute refugiaţi yazidiţi care se luptă să supravieţuiască în lanţul muntos Sinjar, unde s-au refugiat din calea islamiştilor.