Deputatul constănţean Florin Gheorghe a demisionat din PMP
- Feri Predescu
- 11 august 2014, 13:24
Fost membru al PDL, deputatul Florin Gheorghe anunţă astăzi că demisionează şi din calitatea de membru al PMP pe motiv că „ partidul s-a îndepărtat cu totul de obiectivul nostru central, de a face o politică onestă şi corectă”. Liderul PMP Constanţa, Claudiu Palaz, dezvăluie însă că deputatul Florin Gheorghe ar fi vrut să fie singurul candidat la şefia organizaţiei municipale a partidului, funcţie pentru care s-au înscris însă mai mulţi membri de partid, fiind refuzat.
Preşedintele PMP, Elena Udrea, nu a reuşit, aşa cum a promis recent, la Constanţa, să îl împace pe deputatul Florin Gheorghe cu liderul organizaţiei judeţene a partidului, Claudiu Palaz. Într-o scrisoare publică, deputatul Florin Gheorghe anunţă că şi-a înaintat astăzi demisia din PMP. „Şi vă spun sincer că am făcut-o cu mare mâhnire”. Parlamentarul constănţean, fost preşedinte interimar al organizaţiei municipale a PMP, nu a participat de altfel la alegerile pentru şefia filialei locale desfăşurate în urmă cu trei săptămâni, pe motiv că nu ar fi fost invitat.
Rămâne susţinătorul proiectelor PMP
„Din păcate, cel puţin la Constanţa, PMP s-a îndepărtat cu totul de obiectivul nostru central, de a face o politică onestă şi corectă. Dimpotrivă, la Constanţa s-au înrădăcinat exact aceleaşi obiceiuri pentru care am părăsit PDL. Mai mult, aşa cum am motivat şi în demisie, în organizaţia PMP de la Constanţa nu am fost şi nu sunt dorit de actualul preşedinte, care a făcut tot ce i-a stat în putere ca să mă excludă din PMP. Dacă eu sunt răul cel mare din PMP Constanţa, înseamnă că de mâine, fără Florin Gheorghe, organizaţia va exploda de simpatie publică”, spune demisionarul. El dă asigurări că îi va prijini în continuare pe colegii PMP din parlament iar în perioada următoare va lansa mai multe proiecte pentru constănţenii “cărora doresc să le schimb viaţa în bine”.
Claudiu Palaz-“Eu nu schimb pamperşii domnului deputat Florin Gheorghe”
Liderul organizaţiei judeţene a PMPConstanţa, Claudiu Palaz, spune că nu a primit cererea de demisie a lui Florin Gheorghe, “probabil că a trimis-o la Bucureşti”, dar ,” de morţi, numai de bine”. Palaz crede că deputatul a părăsit partidul pentru că l-a refuzat atunci când i-a cerut să înlăture candidatura altor membri de partid la şefia organizaţiei municipale a PMP. “Recunosc că nu am acceptat solicitarea lui, de a negocia cu ceilalţi doi pretendenţi pentru a-i convinge să renunţe la candidatură. A vrut să rămână singurul candidat, aşa cum se făceau aranjamentele la PDL. Asta e politica lui corectă şi onestă? Cum vrea omul ăsta să câştige votul constănţenilor dacă nu s-a văzut în stare să câştige alegerile în propriul partid? Eu nu schimb pamperşii domnului Florin Gheorghe”, a explicat pentru EVZ Claudiu Palaz. El deţine informaţii că fostul deputat PMP ar pleca la PNL.