Primarul din Sânnicolau Mare a cumpărat centrale de apartament la tot orașul

Primarul din Sânnicolau Mare a cumpărat centrale de apartament la tot orașul

Pentru a debranșa întreaga localitate de la sistemul de încălzire centrală, Primăria a achitat un sfert din cât cheltuia înainte, iar oamenii plătesc cu 50% mai puțin pentru a-și încălzi locuințele.

Primarul unui oraș mic din Banat, cu numai 12.000 de locuitori, le servește celorlalți edili din țară o lecție de administrație. Convins după cei șase ani de când e primar de ineficiența sistemului local de termoficare, a rezolvat exemplar problema. Edilul a renunțat la încălzirea apartamentelor din oraș prin metoda tradițională, a închis centralele termice de cartier și a cumpărat tuturor locuitorilor orașului centrale pe gaz. În acest moment, primăria nu mai cheltuie bani pentru încălzirea orașului, iar oamenii plătesc aproape cu jumătate mai puțin pentru a avea locuințele calde pe timp de iarnă.

1300 de familii au scăpat de încălzirea centralizată

Se întâmplă în orașul Sânnicolau Mare. Aflat la al doilea mandat, primarul de aici, Dănuț Groza (PDL, foto medalion), a luat o decizie strategică: a renunţat definitiv la sistemul centralizat de încălzire și, în schimb, a cumpărat centrale de apartament pe gaz pentru toate cele 1.300 de familii din oraș branșate la sistemul de termoficare. Sistemul a devenit funcțional în această iarnă, iar locuitorii micului oraș timișan sunt de-a dreptul fericiți. „Dacă în anii trecuți plăteam câteva sute de lei pentru încălzire, pe timp de iarnă, la un apartament cu două camere, iarna aceasta facturile de gaz nu au depășit 150 de lei pe lună, în contextul în care în acești bani am beneficiat și de apă caldă, pe care, înainte, o plăteam separat”, explică unul dintre cetățeni.

Noul sistemul de încălzire a devenit activ din iarna 2013 – 2014.

Cu un sfert din subvenție, primarul a rezolvat problema încălzirii orașului

Edilul Dănuț Groza explică faptul că a ajuns să ia această decizie după ce și-a dat seama că primăria consumă prea mulți bani de la bugetul local pe subvenția de termoficare. Suma de bani cheltuită anul trecut ca să racordeze la gaz metan diferite familii și ca să cumpere pentru toate familiile din oraș centrale pe gaz însumează numai un sfert din valoarea subvenției anuale pe care o acorda orașului. Mai mult decât atât, Groza a gândit un sistem de recuperare în rate a banilor investiți în centralele de aprtament, foarte accesibil cetățenilor. Primăria cheltuia anual 13 milioane de lei, subvenție la termoficare, iar pe centralele termice a investit numai 3,25 milioane de lei.

Mai ieftin pentru toată lumea

„Pentru recuperarea banilor, am împărțit cheltuielile pe cinci ani, iar fiecare familie are de plătit, lunar, în jur de 53-57 de lei. Economia pe care am făcut-o este remarcabilă, am cheltuit doar un sfert din valoarea subvenției anuale pe centrale, am ajutat familiile care nu erau racordate la gaz să se branșeze, iar oamenii sunt foarte mulțumiți pentru că ratele pentru centrale sunt de o valoare nesemnificativă, cifrându-se la aproximativ 50 de lei, pe o perioadă de cinci ani. În plus, oamenii au simțit diferența, pentru că facturile de încălzire, au ajuns la 150 de lei lunar la un apartament cu două camere, peste iarnă, ceea ce a fost mult mai puțin decât au plătit în trecut. Toate aceste centrale de încălzire de cartier erau ineficiente”, a declarat pentru reporterul EVZ primarul Dănuț Groza. Factura la încălzire plus rata pentru centrală, puțin peste 200 de lei, este semnificativ mai mică decât sumele plătite înainte, în sezonul de iarnă, care puteau depăși chiar 300 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News