Românii dau peste cehi în Liga Europa

Românii dau peste cehi în Liga Europa

CFR Cluj și Petrolul Ploiești s-au calificat, joi seară, în turul al treilea preliminar al Ligii Europa. După remiza din tur, de pe teren propriu, scor 0-0, ardelenii au tras din greu în returul cu sârbii de la Jagodina. Oamenii lui Vasile Miriuță s-au impus în finalul partidei, atunci când Guima a înscris unicul gol (81).

În faza următoare, „feroviarii” vor întâlni formația Dinamo Minsk, cea care a eliminat gruparea finlandeză MyPA (scor 3-0 și 0-0). Partida tur se va disputa la 31 iulie, în Belarus, returul fiind programat în România, la 7 august. O misiune relativ mai ușoară au avut-o cei de la Petrolul Ploiești.

În Albania, „lupii” au plecat cu avantajul victoriei din tur, scor 2-0, obținută contra celor de la Flamurtari. Gazdele au deschis scorul prin Lena (37), dar Teixeira (39), De Lucas (84) și Priso (90) au adus lucrurile la normal. În turul următor, prahovenii vor evolua cu cehii de la Viktoria Plzen, pe 31 iulie și 7 august. Cealaltă reprezentantă a României, în Liga I, Astra Giurgiu, va înfrunta tot o formație din Cehia: Slovan Liberec.

Ne puteți urmări și pe Google News