Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă

Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins astăzi, ca nefondate, cererile lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână de revocare a arestarii preventive şi înlocuirea cu măsura controlului judiciar. Avocaţii au contestat decizia, urmând să se judece la Curtea de Apel Constanţa.

A fost primul termen, după trimiterea în judecată a celor doi, stabilit de Tribunalul Constanţa. Avocaţii apărării au pledat timp de aproape două ore, cerând eliberarea clienţilor. Magistraţii au menţinut însă arestul preventiv, constatat anterior  de instanţele din Bucureşti. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost transportaţi apoi, înapoi la Bucureşti. Potrivit avocatului Nelu Taşcă, pe numele lui Mircea Băsescu s-ar fi deschis un nou dosar. “Există o disjungere pe numele clientului meu, pentru înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare. E o prostie. Presupusa înşelăciune se referă la faptul că ar fi înşelat familia Bercea prin faptul ca i-a  prezentat o faptă mincinoasă  chemându-i să le dea banii, dar în acelaşi timp anunţând organele că este şantajat”.

Elemente noi în dosar. Expertiza arată că înregistrările nu sunt originale 

Apărarea a invocat şi lipsa probelor la dosar în baza rezultatelor expertizei efectuate de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC). Membrii familiei lui Bercea Mondial nu ar fi pus la dispoziţia organelor de anchetă înregistrările originale. “În expertiza făcută de INEC scrie că nu sunt originale. Nu sunt autentice. Pe cale de consecinţă, nici veridice. Sunt colaje. Vom vedea dacă probele vor fi respinse. Avem 40 de zile să formulăm excepţia” a declarat avocatul Nelu Taşcă. “Cele trei aparate puse la dispoziţie sunt aparate cu care nu s-au făcut acele înregistră.  Acestea sunt elementele noi care fac ca arestarea preventivă  să fie nelegală, în opinia apărării” a explicat la final, şi avocatul Florian Surghie. 

Clanul Bercea Mondial cere să fie eliberat 

Tribunalul Constanţa judecă mâine o nouă cerere a membrilor familiei lui Bercea Mondial. Ginerele, Marius Constantin, arestat pentru şantaj la fratele preşedintelui, copiii Izaura, Florin şi Grinică, precum şi soţia, Fănica Anghel, cercetaţi sub control judiciar în aceeaşi cauză, solicită revocarea măsurilor stabilite în privinţa lor de către instanţă.