Sportiva constănțeancă s-a impus, ieri, la turneul feminin găzduit de Arenele BNR, după ce a trecut de italianca Roberta Vinci, scor 6-1, 6-3
Simona Halep și-a îndeplinit, ieri, un nou vis. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a triumfat, într- un turneu, chiar în fața compatrioților ei.
Vinci nu a putut să-i facă față
Sportiva din Constanța a câștigat BRD Bucharest Open, după ce a trecut în ultimul act al competiției de italianca Roberta Vinci, în două seturi, scor 6-1, 6-3. Susținută de un public pătimaș, care a umplut „Arena Centrală” din Complexul Sportiv BNR, Halep s-a distrat cu adversara sa. În primul set nu a cedat decât un game, iar în actul al doilea, la debut, a început puțin deconcentrată. Vinci a condus cu scorul de 2-0, dar totul s-a dovedit a fi un foc de paie. Simona a revenit în stil de mare campioană și s-a impus cu 6-3. Pentru această victorie, Halep a primit un cec în valoare de 43.000 de dolari.
Cea mai dragă victorie
La final, cu lacrimi în ochi, finalista din acest an de la Roland Garros a mers și și-a îmbrățișat părinții. „Am ținut foarte mult să particip la acest turneu, în fața celor mai mari fani ai mei. Mă bucur că am avut ocazia să câștig și să le aduc această bucurie. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut. Victoria asta înseamnă foarte mult pentru mine. Este un succes de suflet”, a afirmat, la final, Simona Halep. Jucătoarea româncă a ajuns, astfel, la cel de-al optulea turneu câștigat în carieră. În acest an, dobrogeanca s-a mai impus la Doha, și a mai jucat finala competiției de la Madrid.
Pleacă timp de o săptămână în vacanță
Apogeul a fost atins la turneele de Mare Șlem. La Australian Open, Halep a ajuns până în sferturile de finală, la Roland Garros a disputat ultimul act, iar la Wimbledon s-a oprit în semifinale. După turneul londonez, Simona a anunțat că vrea să plece o săptămână, în vacanță, dar mai întâi are de gând să cucerească trofeul de la București. Ea s-a ținut de cuvânt și a pus mâna pe trofeu. La festivitatea de premiere au luat parte Nadia Comăneci și Ilie Năstase, două legende ale sportului românesc.
Bogdan și Cadanțu, învingătoare la „dublu”
Meciul Simonei Halep a fost precedat de finala de dublu a competiției. Trofeul a fost adjudecat de perechea formată din Elena Bogdan și Alexandra Cadanțu. Cec de 12.300 de dolari Sportivele „tricolore”, beneficiare ale unui wild-card, le-au învins pe Cagla Buyukakcay/ Karin Knapp (Turcia/ Italia), în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 10-5. Româncele au intrat foarte bine în joc, având de partea lor publicul, și-au adjudecat primul act, dar în cel de-al doilea au scăzut ritmul și au permis adversarelor să reintre în meci. În decisiv, Elena și Alexandra s-au impus cu 10-5. Finala a durat o oră și 35 de minute. Pentru succesul obţinut la Arenele BNR, Elena Bogdan şi Alexandra Cadanţu vor primi 280 de puncte în clasamentul WTA de dublu şi un cec în valoare de 12.300 de dolari. „Vă mulțumesc că ați fost alături de noi. Îi mulțumesc și Alexandrei că a fost de acord să facă echipă cu mine”, a spus Elena Bogdan.