Se spune că atunci când nu mai ai ce cerceta în istorie, începi să te ocupi de periodizare.
De fapt cercetările în istorie nu se termină niciodată, dar în același timp periodizarea este nu mai puțin importantă pentru înțelegerea evenimentelor petrecute. Lăsând la o parte eterna „statalitate moldovenească” a unora, și „cele 3 republici moldovenești” ale altora, scurta istorie a statului în care trăim se poate în linii generale împărți în trei perioade.
„Preistoria” acestuia o reprezintă Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, creată la 12 octombrie 1924 în componența RSS Ucrainene. Scopul creării sale de către Moscova a dictat și evoluția sa până la metamorfoza din timpul războiului. Acapararea Basarabiei și mai departe comunizarea României, trebuiau să aibă un cap de pod solid. O republică moldovenească care să reprezinte un punct de atracție, în primul rând pentru moldovenii din Basarabia, era cea mai bună soluție. Astfel se explică și „limba română cu grafie latină” stabilită ca limbă de stat locală. Abia în 1938, când republica nu prea dăduse succes în extinderea revoluției în Europa de sud-est, iar Stalin își începea isteria represivă, RASSM a fost „moldovenizată” și promotorii grafiei latine evident internați în lagăre. Atunci și s-a rescris istoria de către Stalin și Beria, și s-a descoperit pe rafturile „Politbiuro” un popor moldovenesc total distinct de cel român.
A urmat al Doilea Război Mondial, ocuparea Basarabiei și începutul unei noi perioade. În 1940 Sovietul Suprem creează din o parte de RASSM și o parte din teritoriul Basarabiei ocupate, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în hotarele de astăzi ale Republicii Moldova. Ca și oricare altă perioadă, aceasta a avut și elemente pozitive și elemente negative, deși ultimele predomină. Moldovenii nu au fost incluși într-o altă republică unională (Ucraineană, Rusă), dar nici nu a fost RSSM un stat reprezentativ al lor. S-a înregistrat o dezvoltarea economică, inclusiv industrială, dar aceasta în strictă dependență de economia unională.
În 1990-91, când RSSM și-a proclamat suveranitatea și apoi independența sub numele de Republica Moldova, a început o nouă perioadă, în care trăim și astăzi. Una distinctă, deoarece spre deosebire de precedentele, RM nu mai era parte a nici unei uniuni și trebuia să-și determine singură soarta. Au urmat două decenii de nehotărâre. Limba moldovenească sau limba română, spre Occident ori tot în Răsărit, și s-a ales calea de mijloc, adică „ni tudî ni siudî” (nici încolo nici încoace). Rezultatul a fost degradarea economiei, înflorirea corupției, emigrarea populației, iar în interior continuarea la nivel de mentalitate a războiului mondial, între „româno-fasciști” și „patrioții moldoveni”. Oscilarea între multiplele organizații create de Moscova, CSI, Uniunea Rusia-Belarus, Uniunea Vamală și mai nou cea Euroasiatică încă în proces de formare, de o parte, și Uniunea Europeană de alta, nu s-au dovedit decât niște lozinci electorale, iar RM a bătut pasul pe loc. S-a înțeles clar, singură Moldova nu are perspective de viitor, mai ales în epoca globalizării. Că nici autarhia, nici statul în două luntre nu este o soluție, mai ales pentru un stat mic, lipsit de resurse. UE și Rusia au interese proprii, și nu le vor uni de dragul faptului că clasa politică moldovenească nu este în stare să aleagă un vector concret.
Acordul de Asociere la UE, care așteaptă să fie semnat, nu va reprezenta nici pe departe aderarea la UE și intrarea astfel într-o altă uniune. Perioada interunională va continua, dar va începe o nouă etapă a sa, care poate fi numită post-interunională. Moldova nu va fi parte a uniunii, dar fiind asociată nici nu va mai fi absolut singură. Lăsăm la o parte calitatea de membru în CSI, pentru că aceasta este o organizație moartă din fașă. De partea opusă stau cei care nu mai sunt mulțumiți cu „parteneriatul strategic” cu Rusia, și doresc integrarea deplină în structurile create de aceasta ca alternative UE, Uniunea Vamala și încă în proces de creație UEA. Cert este că într-una din aceste uniuni RM va intra neapărat, iar asocierea de acum marchează începutul sfârșitului perioadei instabilității politicii externe. Cum spunea un proverb chinez: „nu-i nimic mai rău decât să trăiești în perioadă de tranziție”.
Recomandările noastre
