De ani întregi, guvernele lumii investesc sume enorme în dezvoltarea sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile, cum sunt turbinele eoliene sau panourile solare. Numai că acestea au un mare handicap: produc energie când nu are nimeni nevoie de ea. Situația s-ar putea schimba în curând.
Mai mulți oameni de știință fac cercetări cu privire la capacitatea metalului vanadium de a stoca energie. Până acum, acesta a fost folosit mai ales la producerea de oțel, deoarece conferă o rezistență deosebită produsului finit. În același timp, vanadiul are proprietatea de a ceda și primi atomi foarte ușor, ceea c îl recomandă pentu a fi folosit la sisteme de stocare a energiei.
Dacă cerctările vor avea o finalitate pozitivă, atunci și prețurile la energie vor scădea. În prezent, cele mai mare prețuri la energie sunt seara, când consumul crește foarte mult, iar presiunea cade pe sistemele tradiționale de producție. În schimb, în cazul energiei solare, vârful producției se înregistrează de la prânz până la orele 16, timp în care și tariful scade. Dacă energia aceasta ar putea fi stocată, astfel încât să fie consumată seara, factura consumatorilor ar fi mai mică.