La această întrebare Putin, rușii, și susținătorii lor fideli vor răspunde fără îndoială: DE NIMENI!
Desigur, cu o armată mare și puternică, bine dotată și cu o tradiție militară recunoscută de întreaga lume, cu o mulțime de victorii în spate, inclusiv rolul decisiv în Cel de-al Doilea Război Mondial, este greu de crezut că Rusia s-ar putea teme de cineva. Cel puțin în sensul riscului de a fi distrusă complet. Totuși, niciodată nu a fost cea mai puternică forță militară din lume, iar mai toate sărbătorile sale naționale țin de victorii obținute în apărare.
Pe parcursul istoriei sale, Rusia (vorbim de cea moscovită, omițând epoca kieveană) a fost atacată de multiple ori: cavalerii teutoni și suedezi, regele polon Sigismund III, regele Suediei Carol XII, Napoleon Bonaparte și în sfârșit, desigur, Hitler. La acestea se adaugă câteva asedii ale Moscovei de către ducii lituanieni, frecventele atacuri timp de un secol ale tătarilor din Crimeea, care jefuiau an de an periferiile capitals[ei, și ofensiva germană din Primul Război Mondial, încheiată însă în urma altor circumstanțe decât cele militare. Din această listă doar doi au reușit să ocupe Moscova. Regele polonez a stăpânit-o doi ani, fiind chiar aproape de a alătura Rusia Uniunii Polono-Lituaniene. Napoleon a ocupat-o timp de o luna, și asta i-a fost fatal până la urmă în război, și eventual pentru întregul său imperiu. Din câte se vede, toate atacurile venite din Europa s-au încheiat fatal pentru atacatori, parțial datorită iernii rusești, parțial datorită rezistenței fanatice a rușilor și a greșelilor grave făcute de invadatori. Însă în majoritatea cazurilor, Rusia nu era un mic cnezat care-și apăra existența, ci un imperiu care concura cu atacatorii săi, deoarece numai regele polon a dorit o uniune dinastică și numai Hitler a dorit nimicirea ei, restul sperând doar la o pace favorabilă.
În contrast, o cu totul altă situație se poate întrevedea dinspre est. Deși rușii au reușit să cucerească și să colonizeze întreaga Siberie, au împins hotarele chineze la Amur, anume dinspre Asia au venit cele mai mari dezastre din istoria Rusiei post-kievene. Dacă Bătălia de pe Kalka din 1223 s-a încheiat cu înfrângere din cauza trădării cumanilor, atunci invazia lui Batâi Han, două decenii mai tărziu, a lăsat în urma sa o pustietate totală, numai Novgorodul scăpând dezastrului. Paradoxal, dar vestita iarnă rusă era atunci un avantaj pentru căliții călăreți mongoli, și anume primâvara, care a înmlăștinat drumurile, a salvat Novgorodul de soarta restului Rusiei. Mai tărziu, când Hoarda de Aur era deja în declin, la numai trei ani de la marea victorie a lui Dmitrii Donskoy pe Kulikovo Pole, Toktamâș va arde Moscova, și rușii vor trebui să aștepte colapsul total al imperiului pentru a se elibera de sub dominația tătaro-mongolă. Mult mai tărziu,o nouă mare înfrângere în răsărit a adus dezastru după dezastru. Războiul ruso-japonez din 1904-05, care a transformat Japonia într-o mare putere, a lovit iremediabil în prestigiul și mândria rusă. A urmat criza, prima revoluție, războiul mondial, a doua revoluție, destrămarea Imperiului Rus, putciul bolșevic și toate ororile care i-au urmat.
Astăzi din imperiul mongol a rămas numai statuia lui Genghis Han din Ulan Bator. Dar în schimb a apărut o nouă mare putere, China, care se afla în profundă criză în epoca de glorie a Rusiei, dar care la fel ca de multe ori în istoria sa, a renăscut precum o pasăre Pheonix cu o și mai mare vigoare. SUA este fără îndoială cea mai mare putere mondială, cu cea mai performantă armată și cu cea mai puternică economie. Dar, la fel ca în timpul Războiului Rece, un conflict militar direct cu Rusia nu poate avea loc. Acesta ar duce iminent la război nuclear, din care ambele vor ieși la nivelul comunei primitive. Iar istoria arată că Rusia poate fi cucerită doar din orient. Ce-ar fi dacă China brusc ar începe să ”apere drepturile” cetățenilor săi, la fel cum o face Rusia în fostele republici sovietice. În virtutea evenimentelor din Ucraina, Kremlinul ar trebui să-și amintească proverbul ”nu săpa groapa altuia, să nu cazi singur în ea”, deoarece se știe foarte bine că ”chinezii trec hotarul în grupuri mici, a câte un milion de oameni”.
Recomandările noastre
