Primarul din Buzău, Constantin Boșcodeală, trimis în judecată a două oară după retrocedarea ilegală a unui teren de 33 de hectare

Primarul din Buzău, Constantin Boșcodeală, trimis în judecată a două oară după retrocedarea ilegală a unui teren de 33 de hectare

Boșcodeală eset acuzat de abuz în serviciu. Alături de edil au mai fost trimiși în judecată Viorica Stana, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău și Nicoale Trandafir, director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, ambii acuzați de abuz în serviciu.

Boşcodeală, Stana și Trandafir, în calităţile menţionate, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia fondului funciar, au făcut posibilă trecerea unei suprafeţe de 33 ha  teren arabil, din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău. Terenul respectiv se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău,  fiind destinat exclusiv activităţii de cercetare şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operaţiuni.

Primarul a inițiat procedura

În realizarea obiectivului, edilul Boşcodeală, invocând o prevedere din Legea Fondului funciar 18/1991, în calitate de preşedinte al Comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar, a solicitat Prefecturii Judeţului Buzău – Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – restituirea a 33 ha. teren care au aparţinut fostului izlaz comunal. În documentele transmise Prefecturii se menționa că suprafaţa respectivă este în administrarea unei societăţi comerciale, S.C. Seribuz SA Buzău. În baza documentelor transmise (referat şi tabel privind situaţia tarlalelor şi parcelelor aferente suprafeţei de 33,00 ha. aparţinând fostului izlaz comunal), prefectul a emis Ordinul nr. 146/24.07.2001.

Au schimbat terenurile!

Deşi Ordinul Prefectului se referea la suprafaţa de 33 ha, aparţinând fostului izlaz, administrată de S.C. Seribuz SA, Primăria Municipiului Buzău - prin Boşcodeală Constantin Octavian (ca primar) -  a preluat, la data de 19.11.2001, cu avizul lui Stana Viorica – director O.C.A.O.T.A. Buzău şi al lui Ştefan Elena – reprezentant A.D.S (decedată) o suprafață de aceeaşi mărime, însă nu de la S.C. Seribuz, ci de la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Legumicolă Buzău – reprezentată de Nicolae Trandafir, pe un cu totul alt amplasament. Suprafața preluată aparţinea domeniului public al statului, fiind vorba de un teren destinat producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare, cu potenţial economic mai mare, datorită poziţionării.

Interesul primarului

Prin punerea în aplicare a Ordinului nr. 146/24.07.2001, s-a urmărit un alt scop decât reconstituirea efectivă a izlazului comunal al municipiului Buzău. Această punere în aplicare a reprezentat doar o modalitate menită să îmbrace într-un aspect de legalitate împrejurarea că Primăria Municipiului Buzău – reprezentată de inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian a obţinut o suprafaţă de teren mult mai valoroasă din punct de vedere al amplasamentului, situată în imediata apropiere a cartierelor oraşului, pe care să poată fi construite obiective economice de către investitori (aşa cum s-a şi întâmplat în realitate) şi nu într-o zonă de la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată unde se aflau – de fapt - terenurile S.C. Seribuz ce ar fi trebuit predate şi care prezentau un potenţial economic scăzut.

A semnat în cunoștință de cauză

Contribuţia Vioricăi Stana, la acel moment director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, a constat în conceperea şi semnarea unui proces – verbal, înregistrat la Oficiul de Cadastru la 19.11.2001, prin care, contrar dispoziţiilor  ordinului menţionat al Prefectului şi  propriului său referat din 17.07.2001, terenul de 33  ha. a fost predat către municipiu nu din suprafaţa administrată de S.C. Seribuz Buzău, ci din cea folosită de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Procesul verbal a fost semnat de primarul Boşcodeală Constantin Octavian și de Nicolae Trandafir, la acel moment director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Prejudiciu de 12 milioane de lei

Faptele inculpaţilor au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 ha. preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului, destinat exclusiv activităţii de cercetare şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare la nivelul Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău şi exceptat de lege de la reîntregirea izlazului comunal, precum şi prejudicierea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, prin lipsa de folosinţă a suprafeţei respective, cuantificată de reprezentanţii săi legali la valoarea de 11.528.760 lei. Statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, s-a constituit parte civilă în cauză. Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.528.760 lei.

Sechestru pe bunuri

Având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiunile descrise, precum şi împrejurarea că până în prezent acesta nu a fost recuperat, în scopul evitării ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul reparării pagubei produsă prin infracţiune, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii, constând în indisponibilizarea, prin instituirea  sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, până la concurenţa sumelor de 12.720.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat statului (la nivelul anului 2001, al săvârşirii faptei) şi de 11.528.760 lei, reprezentând prejudiciul cauzat Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, după cum urmează:

 Boşcodeală Constantin Octavian:

- imobil - casă de locuit situat în municipiul Buzău, cu suprafaţă construită desfăşurată de 218,39 mp., cota de 1/2;

- apartament  situat în municipiul Buzău,  cu suprafaţa utilă de 72,27 mp.

- apartament în municipiul Buzău, cu suprafaţa utilă de 43,84 mp. ,cota de 1/2;

- suprafaţa de 48.702, 00 mp. teren arabil situat în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău ,

- suprafaţa de 68.995,00 mp. teren arabil situat în extravilanul comunei Amaru ,

- suprafaţa de 50.004,00 mp. teren arabil în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău – cota de 1/2 ,

- suprafaţa de 50.000,00 mp. teren arabil în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău, – cota de 1/2 ,

- suprafaţa de 40.800,00 mp. teren arabil în extravilanul comunei Amaru, - cota de 1/2;

- imobil situat în oraşul Năvodari, zona Mamaia, format din teren intravilan în suprafaţă de 194 mp. şi casă de vacanţă formată din 3 camere şi dependinţe cu suprafaţa construită de 81 mp. - cota de 1/2;

- teren în suprafaţă de 2930 mp. pădure, situat în extravilanul comunei Stâlpu, judeţul Buzău,- cota de 1/2;

- teren în suprafaţă de 670 mp. păşune situat în extravilanul comunei Merei, judeţul Buzău,- cota de 1/2;

- autoturism marca BMW 525 I,

- remorcă transport ambarcaţiuni marca UMBRA RIMORCHI URIM 5B/M,

 Stana Viorica

- teren arabil în suprafaţă de 3300 mp. situată în intravilanul municipiului Buzău,

- teren arabil – păşune în suprafaţă de 24.200 mp. situată în intravilanul municipiului Buzău,

 - teren arabil extravilan – păşune în suprafaţă de 50.000 mp. situată în intravilanul municipiului Buzău,

 - autoturism marca Renault Megane M LMSF - cota de 1/2;

Nicolae Trandafir

Apartament  situat în municipiul Buzău - cota de 1/2;

- autoturism marca Renault Clio LBOBC5 - cota de 1/2.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa, ca urmare a admiterii cererii formulată de procurori în sensul desemnării altei instanţe egală în grad cu Tribunalul Buzău – instanţă competentă să judece cauza în fond. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au beneficiat de sprijinul specializat al Serviciului Român de Informaţii.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News