Leonardo DiCaprio a pus la bătaie un bilet alături de el pentru un zbor în spaţiu, în 2015, organizat de compania Virgin Galactica, în cadrul unei licitaţii caritabile organizată la Gala amfAR, de la Cannes. Biletul pe orbita circumterestră s-a vândut pentru 956.795 de dolari.
Aceasta nu este însă şi suma record pentru care a fost vândut un astfel de bilet alături de o vedetă de la Hollywood. La licitaţia amfAR de anul trecut, suma obţinută a fost de 1,5 milioane de dolari.
Potrivit Variety.com, site citat de Agerpres, la acest eveniment caritabil care se desfăşoară anual au participat numeroşi actori de top de la Hollywood, aflaţi la Cannes cu ocazia celebrului festival de film. Licitaţia a fost organizată la Hotel du Cap-Eden-Roc în scopul strângerii de fonduri pentru cercetare în domeniul HIV/SIDA.
La gală au participat, printre alţii, Milla Jovovich, Heidi Klum, John Travolta, Jane Fonda, Jessica Chastain, Marion Cotillard, Rosario Dawson, Justin Bieber şi Michelle Rodriguez.
Suma strânsă: 35 de milioane de dolari
În cadrul licitaţiei a mai fost vândută o pereche de mănuşi ce i-a aparţinut mogulului din domeniul fashion Karl Lagerfeld, o colecţie de rochii de seară realizate de diferiţi designeri, precum şi un tablou realizat de Andy Warhol în 1967, reprezentând-o pe Marilyn Monroe.
Tot la această licitaţie a fost vândută şi o croazieră de o săptămână pe un iaht de lux, cu 11 camere, iaht pe care stă Sharon Stone în perioada pe care o petrece la Cannes.
În cadrul galei amfAR s-a reuşit strângerea sumei record de 35 de milioane de dolari.