Ponta, despre proiectul de autonomie al UDMR: Sunt şi ei în campanie electorală
- Carmen Vintil ă
- 23 mai 2014, 11:56
Întrebat despre proiectul de autonomie anunţat de liderii UDMR, premierul Victor Ponta a spus că "sunt şi ei în campanie electorală" şi că "lucrurile vor rămâne în logica lor normală", mai ales că nu a avut niciodată o asemenea discuţie cu aceştia.
"Ce Ţinut Secuiesc aveţi la Reghin? Eu n-am auzit aşa ceva. Ideea e următoarea: România e ţara tuturor celor care locuiesc aici, români, maghiari, ce sunt ei, în al doilea rând, eu cred în convieţuire, nu cred în conflict, şi în al treilea rând, când e vorba de sport (la Reghin funcţionează şi o şcoală de dans sportiv - n.r.), chiar nu cred în politică şi în conflicte politice", a spus Victor Ponta, citat de mediafax.ro.
Întrebat despre proiectul de autonomie anunţat de liderii UDMR, el a afirmat că aceştia "sunt şi ei în campanie electorală".
"Niciodată, nici nu s-a pus problema, ei nu ne-au cerut aşa ceva şi nu ne-au cerut nouă. E un proiect al lor politic. Nu a fost niciodată o asemenea discuţie şi am întotdeauna un negociator cu UDMR, pe domnul ministru al Apărării, din Harghita, domnul Duşa. Sunt convins că lucrurile vor rămâne în logica lor normală", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta se află, astăzi, în judeţul Mureş, el urmând să viziteze barajul în construcţie de la Răstoliţa şi combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, anunţa, la sfârşitul lunii martie, că reprezentanţii Uniunii vor promova un nou proiect legislativ pe tema autonomiei. Ulterior, în 8 mai, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara că proiectul de autonomie al Uniunii va fi analizat de o comisie mixtă formată din câte trei reprezentanţi ai UDMR şi PCM şi şi-a exprimat speranţa ca discuţiile să fie finalizate "cât mai repede" pentru ca documentul să poată fi prezentat.