ȘPAGĂ la general. Cât a plătit un tânăr pentru un post de pompier la Inspectoratul pentru Situații de Urgență

ȘPAGĂ la general. Cât a plătit un tânăr pentru un post de pompier la Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un medic independent din Timișoara a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Acesta a cerut de la un bărbat 1.500 de euro cu scopul de a-l auta să se angajeze la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat. Șpaga, a spus medicul, era destinată generalului de brigadă Mihai Benga, la momentul respectiv șeful ISU Banat, între timp pensionat și trimis în rezervă.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ovidiu Alexandru Mederle, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. ”Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevat următoarea situaţie de fapt: inculpatul, în cursul anului 2013, i-a pretins numitului B.T. suma  de  1.500  de euro promițându-i că va interveni pe lângă o persoană din conducerea ISU Banat pentru a-l angaja pe un post de subofiţer”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Vasile Bâc.

Generalul nu știa nimic

Potrivit reprezentanților Parchetului, în data de 17 aprilie 2013 numiţii T.C.M. şi B.T. au formulat denunţ împotriva medicului Ovidiu Alexandru Mederle. Ulterior acestui moment s-a solictat instanţei autorizarea interceptării discuţiilor dintre denunţători şi inculpat în mediu ambiental. Inculpatul se cunoştea cu denunţătorul T.C.M., fiind coleg de serviciu cu acesta, şi s-a oferit să îl ajute pe prietenul denunţătorului, B.T. să se angajeze la ISU Banat în schimbul unei sume de bani. Banii au fost luați în numele generalului de grigadă Mihai Benga, la acea dată șeful ISU Banat, și despre care medicul spunea că ar fi avut disponibilitatea să ”resolve” contra șpagă angajarea. Medicul susținea că generalul i-ar fi amic. În realitate însă, Mederle, a luat banii pentu el , bazându-se că în baza relațiilor de amiciție, generalul l-ar pueta ajuta cu intervenția. Mihai Benga nu a știut nimic despre bani, aflând în timpul anchetei că s-au cerut bani în numele lui.  ”Nu s-a realizat un flagrant, banii fiind dați anterior depunerii denunțului. S-au intreceptat însă discuţii în mediu ambiental cu privire la suma de bani şi  scopul pentru care s-au dat acești bani”, a declarant procurorul Mihaela Pop. Generalul Mihai Benga a fost pensionat printr-un decret prezidențial după o carieră militară de 35 de ani, în octombrie, anul trecut, în plină desfășurare a anchetei. Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Tribunalului Timiş.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News