Scade sejurul pensionarilor „la băi”

Scade sejurul pensionarilor „la băi”

Din acest an, durata vacanței în stațiunile balneare a scăzut de la 18 zile la 16. Reprezentanții Casei de Pensii dau asigurări că nu va fi afectată și durata tratamentului.

Vacanțe mai scurte, dar mai multe din acest an pentru pensionari. Cei care vor să ajungă la mare sau la munte, în stațiunile balneare pentru a se odihni sau a-și trata diverse afecțiuni fie că sunt pensionari, asigurați în sistemul public de pensii sau beneficiari ai unor legi speciale, au la dispoziție 200.959 de bilete de tratament balnear (față de 200.684, anul trecut) din care 59.641 prin unitățile Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). În 2014 însă, durata sejurului este de 16 zile față de 18 anul trecut, însă numărul de zile de tratament rămâne același - 12, spune Rodica Crețu, director executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui.

Potrivit Angelicăi Mihail, directorul de comunicare al CNPP, rațiunea pentru care durata sejurului a fost scurtată cu două zile este aceea a măririi numărului de bilete și, implicit, a accesului beneficiarilor la tratamente balneare.

Aproape 1.400 de lei, un bilet la 2 stele

Potrivit unui ordin comun al Casei Naționale de Pensii Publice și al caselor sectoriale (a Ministerului Apărării, a Ministerului Administrației și Internelor și a Serviciului Român de Informații) prețul maxim pentru un bilet de tratament la unitățile de două stele este de 1.372 de lei, iar pentru cele de 3 și 4 stele, de 1.420 de lei.

Criteriile după care se acordă aceste bilete au rămas aceleași ca și anul trecut. Biletele de tratament sunt fie gratuite, fie cu plata unei contribuții personale de 50%.

Potrivit legii, au dreptul la bilete gratuite invalizii, persoanele cu handicap, veteranii, orfanii și văduvele de război, precum și deținuții politici și deportații. Pot beneficia de bilete și persoanele care dovedesc existența unei boli care necesită tratament balnear.

O persoană are dreptul la un singur bilet de tratament gratuit sau cu plata a 50% din cost într-un an de zile, în baza unui punctaj realizat pe baza unor criterii care țin cont de tipul și nivelul pensiei (salariului brut), numărul de bilete primite în ultimii doi ani, dacă acestea au fost în sezon sau în extrasezon.

Se poate opta pentru trei stațiuni

Atribuirea biletelor se face în ordinea descrescătoare punctajului obținut. Cererile trebuie depuse cu 30 de zile înainte de prima lună a perioadei pentru care se solicită biletul de tratament. Prin cerere, solicitantul poate opta pentru maximum trei stațiuni. În București, seriile au început pe 15 februarie și continuă până pe 29 noiembrie.