Judecătorul Mustață rămâne în arest

Judecătorul Mustață rămâne în arest

Magistratul de la Curtea de Apel București Stan Mustață rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile după gratii. Decizia de astăzi este definitivă.

Procurorii DNA îl acuză pe magistratul de la Curtea de Apel că ar fi cerut, prin intermediari, bani de la cei implicaţi în procesele pe care le judeca pentru a pronunţa soluţii favorabile. Printre cei pe care Stan Mustaţă ar fi încercat să îi contacteze se numără şi fostul manager al echipei Steaua, Mihai Stoica, şi omul de afaceri Dan Voiculescu. Stan Mustaţă a fost arestat preventiv în acest dosar în urma unei decizii luate de colegii săi de la Curtea de Apel Bucureşti.Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi pentru 30 de zile, în 30 aprilie, în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare.

Acuzele procurorilor

DNA a precizat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale. "În acest context, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile", a arătat DNA.