Cât l-a costat pe Traian Băsescu operația din Austria

Cât l-a costat pe Traian Băsescu operația din Austria

Președintele Traian Băsescu, a declarat, la EVZ TV, că operația de hernie de disc, pe care a făcut-o în Austria, l-a costat 18.000 de euro.

"A fost 18.000 de euro costul operaţiei, din care vreo 12.000 au revenit medicului, operaţie de o oră şi jumătate, probabil destul de grea, dar cât timp o să ţinem medicii cu 2.000 de lei salariu şi ei ştiu valoarea muncii lor, vor încerca să obţină mai mult. Soluţia corectă, care îl făcea bun să lucreze şi în spitalul de stat şi în spitalul privat şi la cabinetul lui privat, era contractul", a spus Traian Băsescu.

Șeful statului a subliniat că dacă s-ar fi ținut cont de noua lege care a fost eleborată de guvernarea Boc, medicii buni ar fi putut să facă operații contracost și la stat și la privat, iar situații ca cea de la Spitalul de arşi n-ar mai fi avut un mediu propice.

"Eu, Spitalul de arşi, am contract cu cinci medici, orice operaţie, că este plastică, că este de care este, costă atât. La Fundeni, unde mă operez de inimă sau la Floreasca sau mai ştiu eu unde... Mai avem o zonă însă de... De asemenea, tarif, contract, fiind medici care pot avea contracte şi cu spitalul statului şi cu spitalul privat şi să aibă şi cabinet privat. Atâta timp cât se contractualizează serviciile doctorilor, este în regulă. Asistenţii medicali, însă, trebuie să rămână în spital, angajaţi ai spitalului şi aici trebuie mărite salariile. Este un procent de creştere, care trebuie să apară dacă se introduce noul sistem, în condiţiile în care spitalele nu ar mai fi fost bugetare, aşa era noua lege, şi atunci banii care se cuveneau spitalului pentru utilizarea aparaturii rămâneau în spital şi peste câţiva ani putea cumpăra altă aparatură şi ... Deci, acest lucru trebuie făcut obligatoriu. Atunci a reacţionat mafia din sistem", a incheiat președintele.

Președintele Traian Băsescu a fost operat de hernie de disc, în anul 2006, la o clinică din Viena.