Apelul la resursele dure ale puterii - forţa militară sau sancţiunile economice - poate conduce spre un eşec în îndeplinirea obiectivelor Rusiei, iar adoptarea unor metode „soft” ar fi benefică.

În revista Intelligence a SRI, Arthur Lazăr Mureşan vorbeşte despre „Smart Power, o alternativă pentru Rusia”, în care subliniază că politologul Joseph Nye scria că puterea dură nu este exclusă în totalitate în politica externă a unui stat, dar trebuie completată cu mecanismele puterii soft, absolut necesare pentru a-şi atinge obiectivele dorite.

„Smart power” reprezintă, spune autorul, capacitatea de a combina resursele puterii soft cu cele ale puterii hard, în strategii eficiente. Statele nu mai sunt singurii actori importanţi, fiind secondate de ONG-uri, corporaţii, sau organizaţii teroriste, care sunt importante în analiza mutaţiilor internaţionale.

Autorul subliniază că strategia concepută de Vladimir Putin, în noul mandat de la Kremlin, rămâne în mare parte definită de termenii specifici „hard power”. Putin vrea reconstrucţia industriei militare, crearea a 25 de milioane de locuri de muncă în hightech, pentru a genera „un scut” împotriva Vestului.

„Resetarea” relaţiilor cu SUA

În ciuda anunţului privind relansarea relaţiilor cu SUA, în 2010, puterea de la Moscova şi-a menţinut definirea puterilor occidentale ca „inamici”, prin diverse acţiuni, precum plasarea unor bombardiere nucleare în regiunea artică, fără notificarea SUA; tentative de încălcare a spaţiului aerian american şi japonez. În plus, Moscova îşi păstrează atitudinea refractară faţă de amplasarea scutului american antirachetă în Europa.

Autoritarismul politic, neîncrederea faţă de străini şi un naţionalism şovin reprezintă părţi ale „hard power”- ului rusesc. Crearea „soft power”- ului rusesc, prin organizarea diasporei, este o condiţie necesară pentru o politică externă asertivă. În plan cultural, ar fi nevoie de o promovare mai bună a originalităţii culturii ruse, un acces mai mare al studenţilor străini în universităţile ruse. Cunoaş terea realităţilor ruse de către străini, alături de o massmedia activă în promovarea unei imagini pozitive a Rusiei, ar putea face minuni pe termen lung, spune autorul.

Preşedintele Dmitri Medvedev (în prezent premier - n.r.) spunea, în 2010, că Rusia trebuie „să nu se mai încrunte şi să înceapă să zâmbească către lume”.

Chiar dacă blochează expansiunea NATO şi întârzie instalarea scuturilor antirachetă, Rusia nu poate opri UE, faţă de care se împotriveşte activ în obiective precum: securitatea energetică, stoparea terorismului sau drepturile omului.

Chiar dacă e cel mai mare petrostat din lume, Rusia se îmbogăţeşte pe hârtie, politica evidenţiind că avuţia nu este reală, precizează sursa citată. Dacă UE ar reuşi să convingă Rusia să se alăture Vestului, ar fi un succes pentru a o salva de ea însăşi, conchide autorul.

Moscova suferă din cauza crizei elitelor politice

Într-un articol publicat în revista Intelligence a SRI, Adriana Puiu vorbeşte despre elitele puterii, aşa cum sunt văzute de C. Wright Mills - lideri politici, mari capitalişti şi şefi militari, ale căror interese coincid în mare măsură. Se bazează pe relaţiile personale sau oficiale şi pe afinităţile psihice sau sociale care-i unesc - elitele politice, economice şi militare reprezentând adevărata putere. Elitele ruse au caracteristici aparte în peisajul european - având un simţ critic scăzut faţă de clasa conducătoare.

Rusia trece, în prezent, printr-o criză identitară, a viziunii despre sine, din cauza mai multor tabere din sfera politică şi economică. Unii pledează pentru implementarea modelului occidental, iar naţionaliştii subliniază „trăsăturile speciale, mesianice” ale Rusiei. Autodecredibilizarea a condus la scăderea influenţei la scară globală, scrie autoarea. Între elitele politice de la Moscova există o permanentă şi acerbă competiţie pentru acces la resurse. Iar în această ecuaţie, preşedintele Vladimir Putin deţine rolul de „arbitru suprem” şi „moderator” pentru menţinerea unui echlibru între grupurile concurente, precizează sursa citată.