Termenul pentru vânzarea Oltchim, amânat cu încă 45 de zile. Ministrul Niță: „Bat investitorii la uşă şi noi nu avem rafinăria?”
- Nicoleta Ene
- 1 aprilie 2014, 19:25
Privatizarea Oltchim Râmnciu Vâlcea a fost amânată cu încă 45 de zile, ca urmare a cererii primite din partea chinezilor de la concernul Baota Petrochemical Group și Junlun Petroleum Co., care vor combinatul la pachet cu rafinăria Arpechim Piteşti, deținută de Petrom.
În acest interval, statul are răgazul necesar să redevină proprietarul rafinăriei Arpechim. Întrebat de ce statul nu a început negocierile mai devreme, ministrul Economiei, Constantin Niță, a precizat că „nu bat investitorii la ușă”.
„Ce, bat investitorii la uşă şi noi nu avem rafinăria?”, a afirmat ministrul Constantin Niță, aflat în vizită la Râmnicu Vâlcea. Totuși, acesta a subliniat că investitorii chinezi vor să preia rafinăria de la statul român și nu de la o firmă privată.
„Chinezii nu vor să cumpere de la un partener privat, vor să cumpere de la statul român. Se poartă negocieri pentru ca Petrom să vândă către o altă companie de stat şi după aceea statul român să o vândă chinezilor” a spus Constanin Niţă, ministrul Economiei în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea.
Acesta a dat asigurări că Oltchimul nu va intra in faliment şi că guvernul are un plan B de salvare a companiei. „Într-un fel sau altul trebuie să rezolvăm cu această companie, trebuie să gasim o formulă de privatizare. În cazul în care nu va fi un success trebuie să ne gândim şi la alte variante. Există un plan B, dar nu vreau să vorbesc despre el acum”, a mai spus Constantin Niţă.
Liderul sindical Mihai Diculoiu este de părere că negocierile au debutat foarte târziu. „Abia acum guvernul pare că se trezeşte. Să sperăm că nu este prea târziu”, a subliniat liderul Sindicatului Liber Oltchim.
Prezenţi la întânlirea cu ministrul Economiei salariaţii nu au privit cu ochi buni promisiunile oficialului. „Patru miniştrii ai Economiei au venit în ultimii doi ani la Oltchim, toţi ne-au pus aceiaşi placă: va fi bine, va fi bine! Nu-i mai credem. O lălălăie cu promisiuni până după alegerile prezidenţiale când expiră şi contractul colectiv de muncă, după care ne execută. Faliment scrie pe noi”, este de părere muncitorul Mihai Mucioiu.
Până în 2004 când statul român a vândut Rafinăria Arpechim Piteşti către OMV Petrom, Divizia Petrochimică Bradu (parte componentă a rafinăriei) utiliza pentru producerea de etilenă şi propilenă un rezid rezultat în urma rafinării ţiţeiului. Materia primă era apoi livrată unicului beneficiar, combinatul chimic, printr-o conductă care leagă direct Bradu de Râmnicu Vâlcea.
Petrom a închis rafinăria în 2008, iar, în 2010, în speranţa de a obţine materie primă la preţ mic, conducerea de atunci a combinatul Oltchim a cumpărat Divizia Petrochimică și-a investit zeci de milioane de euro în modernizarea şi retehnologizarea instalaţiilor. Fără materia primă ieftină produsă la Bradu, Oltchim a intrat în insolvență și funcționează azi la 10-15% din capacitate.