Frontul Național (FN, extremă dreapta) a câștigat alegerile locale desfășurate duminică în Franța, potrivit rezultatelor provizorii anunțate de ministrul de interne, Manuels Valls, citat de AFP.
Dreapta franceza (opoziţie) este câştigătoarea alegerilor locale (al doilea tur) desfăşurate duminică, obţinând 45,91 % din voturi, indica rezultatele oficiale parţiale, informează Hotnews. Partidul Frontul Naţional (formaţiune de extremă dreaptă) confirmă ascensiunea din primul tur al alegerilor, cu un scor de 6,84% - Frontul Naţional vă avea primari în 13 oraşe de peste 9.000 de locuitori - în condiţiile în care liderul partidului, Marine Le Pen, îşi propusese victoria în cel puţin zece oraşe. Stânga franceză, aflată la putere, a obţinut un scor de 40,57%, considerat un eşec, potrivit primelor rezultate oficiale parţiale date publicităţii duminică seara. AFP comentează că după primii doi ani de mandat, preşedintele francez Francois Hollande a înregistrat o înfrângere consistenta duminica odată cu socialiştii, lucru care deschide calea unei remanieri guvernamentale ce ar putea avea loc rapid, cel mai devreme luni. Socialiştii francezi au pierdut câteva oraşe, altădată fiefuri ale stangii, precum Limoges (centru) sau Belfort (est). Alte exemple sunt Roubaix (nord), Reims (est), Saint-Etienne, Angers (centr), Quimper (vest), Pau (sud-vest) şi Ajaccio (Corsica). Premierul Jean-Marc Ayrault a admis eşecul Guvernului după anunţarea rezultatelor parţiale. Aceste rezultate sunt "incontestabil rele pentru stânga", a declarat şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Najat Vallaud-Belkacem. Chiar dacă revendica un scor bun, Frontul Naţional (extremă dreaptă) a ratat victoria la Avignon (sud-estul ţării), oraş considerat capitala mondială a teatrului, notează Le Monde. Prima femeie primar a Parisului Prima femeie primar al Parisului Socialistă, Anne Hidalgo, a câştigat alegerile municipale din Paris şi va deveni prima femeie care va conduce capitala Franţei, potrivit estimării realizate de institutele Ifop şi Sas pentru canalul i-Tele, relatează AFP. În vârstă de 54 de ani, Anne Hidalgo, considerată mâna dreaptă a primarului socialist în exerciţiu Bertrand Delanoe, a învins-o pe adversara sa de dreapta din cadrul UMP, Nathalie Kosciusko-Morizet, în vârstă de 40 de ani, o apropiată a fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, care s-a clasat pe primul loc după primul tur desfăşurat pe 23 martie. Anne Hidalgo ar obţine 54,5% din voturi, iar Nathalie Kosciusko-Morizet (UMP) 45,5%.