Metropola New York, centru cultural şi multietnic prin excelenţă, deţine recordul la segregare rasială în şcolile publice, conform unui studiu publicat în această săptămână de cercetători din cadrul unui proiect privind Drepturile Civice, de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), relatează AFP.
„Statul New York reuneşte cel mai mare număr de şcoli din ţară în cadrul cărora domină segregarea”, au afirmat autorii studiului, bazându-se pe înscrierile elevilor la nivelul statului în perioada 1989-2010. „Cântărind greu în rezultatele statului, oraşul New York, care are cel mai important sistem de şcoli publice din ţară, este totodată unul dintre cele mai afectate de segregare”, se arată în document.
Niciunul din cele cinci sectoare ale metropolei nu a scăpat: „În cele 32 de districte şcolare ale oraşului, 19 nu aveau mai mult de 10% elevi albi la nivelul anului 2010”, se precizează în studiu. Pentru autorii studiului, imaginea cosmopolită a metropolei nu este uneori decât un miraj. „Oamenii vin în Manhattan şi întâlnesc persoane de toate rasele, de toate originile şi naţionalităţile, văd Times Square şi aşa mai departe. Dar ei nu văd şcolile”, a precizat, într-un interviu pentru AFP, Gary Orfield, unul dintre autorii studiului.
„Nici un stat din sudul Statelor Unite”, foste leagăne ale segregării rasiale „nu ajunge la nivelul statului New York”. New York-ul are 33,3% albi, 28,6% hispanici, 25,5% afro-americani şi 12,7% asiatici, conform biroului pentru recensământ.