EVZ CHIŞINĂU. O viaţă mai bună cu ajutorul studiilor. Târgul de universităţi din străinătate, speranţa tineretului studios din Moldova

EVZ CHIŞINĂU. O viaţă mai bună cu ajutorul studiilor. Târgul de universităţi din străinătate, speranţa tineretului studios din Moldova

Sute de tineri, care îşi doresc să facă studii în străinătate, s-au îmbulzit la primul Târg de universităţi din străinătate, desfăşurat sâmbătă şi duminică la Chişinău. "Unde este mai bine să merg la Turism?", "Aveţi ceva şi pentru Italia?", "Care este bursa?", "Ce documente îmi trebuie" – sunt doar câteva întrebări pe care le puteai auzi de la tinerii veniţi la târg. Fie că sunt încă elevi, au bacalaureat sau masterat, aceştia îşi doresc să studieze în străinătate.

Ion Grabovshi este elev în clasa XII la colegiul de Medicină din Chişinău şi îl interesează o universitate cu renume din Europa. "Vreau să obţin studii de calitate. Acum îmi caut o ofertă pentru licenţă. Mă gândesc mai mult la medicină, la relaţii internaţionale sau sociologie. Am găsit astăzi foarte multe oferte. Mă interesează în special Germania, Olanda. Sunt foarte multe universităţi care primesc studenţi din Moldova, principalul este să cunoşti limba şi să ai interes", spune tânărul. O altă elevă a venit să găsească o bursă peste hotare. "Am găsit oferte pentru România. Mi-au plăcut ofertele din Grecia şi Franţa. O să merg să studiez şi să rămân acolo. O să-mi găsesc un loc de muncă bine plătit, pentru ca să-mi pot cumpăra o casă şi să-mi trăiesc viaţa, dar nu să mă lupt pentru a supravieţui", mărturiseşte Iulia Cebotarenco, elevă în clasa XI. "Voi veni în Moldova doar în vizită" "Sunt la licenţă la Academia de Studii Economice. Mi-aş dori să învăţ în Elveţia, doar că acolo taxa este foarte mare. Ar fi bine dacă aş prinde o bursă. Dacă ajung acolo şi e bine, nu ştiu dacă mai vin în Moldova, probabil numai în vizită", spune Domnica. Dar există şi excepţii. Alexandrin Zmeu a venit la târg cu prietenii săi Ion şi Vlad, de la liceul "Orizont" din Durleşti. "Termenul de aplicare la unele universităţi este din ianuarie, asta înseamnă că noi trebuie să ne pregătim de pe acum. Durează foarte mult până îţi faci toate actele, examene ce atestă nivelul limbii şi altele. Eu eram informat şi înaintea târgului, dar am venit aici doar ca să confirm unele aspecte. Mai mult caut medicină. Toţi vor să plece, însă nu ştiu câţi dintre ei vor să se întoarcă înapoi. Eu mă voi întoarce înapoi pentru a stimula dezvoltarea ţării noastre, spune mândru Ion. Interesaţi de studiile în Anglia Dacă vorbim de Marea Britanie, este absolut necesar un certificat ce atestă nivelul de limbă engleză. Testele pot fi susţinute doar la Kiev sau Bucureşti, întrucât nu există un astfel de centru la Chişinău. Înscrierea la o universitate din Marea Britanie se face până pe 15 ianuarie. "Dacă e să vorbim de universitatea noastră, care este o universitate britanică în Budapesta, aici admiterea se face până pe 31 mai. În cazul în care nu aţi reuşit să susţineţi testul ce atestă nivelul de cunoaştere a limbii străine, avem testul intern. Costă 3.500 de euro pe semestru, dar există bursă, iar datorită rezultatelor academice obţinute la universitate, vor primi o scutire de la plata taxei de 50%", spune Elena Fulidi, reprezentanta International Business School. Potrivit acesteia, tinerii din Moldova sunt foarte interesaţi de studiile în străinătate. "Este foarte bine că sunt concentraţi pe domenii, e deja o tendinţă bună, decât pur şi simplu "vreau să studiez în străinătate nu ştiu ce şi nu ştiu unde". Evident, îi interesează studii cu burse. La universitatea noastră îşi fac studiile tineri din peste 65 de ţări din lume. Iar calificarea britanică spune totul", adaugă reprezentanta universităţii. Peste 300 de moldoveni au absolvit această universitate Alţi tineri se interesează de universităţile americane. "Am venit cu oferte ale universităţilor americane, pe zona de studii în limba română şi engleză. Oferim în general programe din domeniul economic, acoperim parte de afaceri, turism, business. Întotdeauna universitatea noastră a oferit burse şi condiţii pentru studenţii din Moldova ca şi pentru cei din România. Avem din Republica Moldova câte 70-100 de studenţi în fiecare an", spune Lucian Botea, responsabil de recrutare la Universitatea Româno-Americană. "Tinerii din Moldova sunt mai puţin informaţi" În Moldova, tinerii sunt interesaţi de două domenii în principal, de economie şi de relaţii internaţionale "Nu sunt prea bine informaţi despre termenele limită de aplicare şi au tendinţa să lase pentru o dată mai târzie. Sunt foarte interesaţi de America, iar cei care au cetăţenie română tind tot mai mult spre studii în Europa. Este foarte important să-şi pregătească dosarul cu un an sau cu jumătate de an înainte", spune Arda Antonescu, consilier Universalio din România. "Vedem un interes din ce în ce mai mare din partea tinerilor din Moldova. Mă aştept ca pe viitor să avem mai multe universităţi din străinătate. Este dificil uneori să-i convingi pe reprezentanţii universităţilor din străinătate să vină aici, dar le spunem că Moldova reprezintă un mare potenţial academic şi că este o zonă de explorare", recunoaşte Alexandru Ghiţa, preşedintele Educativa Group. Toţi cei care au venit la târg, au primit o foaie pe care era indicat numele şi emailul lor, iar la fiecare masă aceste date erau scanate, ca mai apoi aceştia să primească informaţii pe mail despre burse şi ofertele universităţilor din străinătate.

Ne puteți urmări și pe Google News