Băieţel de patru ani, băgat în comă de tatăl său: "Copilul are un traumatism cranio-cerebral grav şi un edem cerebral"

Băieţel de patru ani, băgat în comă de tatăl său: "Copilul are un traumatism cranio-cerebral grav şi un edem cerebral"

Un băieţel de patru ani a fost băgat în comă tocmai de tatăl său. Băut, bărbatul s-a năpustit asupra copilului din cauza geloziei.

Totul a pornit de la o criză de gelozie a lui Sorin Decebal, fost deţinut pentru furt şi tâlhărie. Acesta a devenit violent după ce a aflat că în satul lor se mutase un fost iubit al soţiei sale cu care credea că aceasta mai are o legătură. Ceea ce i-a pus capac bărbatului a fost momentul în care fostul iubit şi soţia lui au venit la poarta sa pentru a-l face să înţeleagă că între Andreea şi el nu este nimic. Sorin s-a năpustit asupra femeii, care a scăpat din mâinile bărbatului şi a fugit din casă cu unul dintre cei doi copii pe care îi au împreună. „Când i-a văzut, mi-a zis că mă omoară în bătaie, şi a început să mă bată cu pumnii şi picioarele. Eu am reuşit să fug cu băiatul cel mic în vârstă de trei ani la un vecin ca să mă apăr, însă celălalt băiat a rămas acasă. Pe drum, în timp ce mergeam către o verişoară, am vă­zut salvarea. Credeam că vine după mine, dar apoi mi-au zis nişte oa­meni că de fapt ambulanţa venise după copilul meu. Nu ştiu ce s-a în­tâmplat acasă în aces timp“, a declarat Andreea Stoian, mama co­pilului agresat. Celălalt băiat, de patru ani, a rămas în casă cu tatăl, care l-a luat la bătaie până l-a băgat în comă. „Copilul a fost adus în comă în cursul nopţii de marţi spre miercuri. În cursul zilei de ieri, el şi-a revenit din comă, iar acum este internat şi supravegheat la reanimare, în ATI“, a precizat dr. Marius Dabija, medic primar neurochirurg, purtă­torul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie. Potrivit ziaruldeiaşi.ro, copilul are un traumatism cranio-cerebral grav şi un edem cerebral. El poartă guler şi urmează să i se facă investigaţii la coloană. „Bărbatul a ieşit din închisoare anul trecut. Din câte ştiu ei s-au înţeles bine şi chiar au început să lucreze la casă. Eu am auzit că nu ar fi izbit copilul de pământ, ci că ar fi căzut cu tot cu el“, a menţionat viceprimarul Vasile Acatrinei. „El a fost închis pentru furt şi tâlhărie, nu pentru agresiune. Chiar l-am văzut în ultimul an de când este acasă cu copiii de mână prin sat şi eram bucuroasă că în sfârşit au şi ei tatăl acasă care îi poate întreţine. În perioada în care a fost reţinut familia s-a descurcat destul de greu, cu ajutoare sociale şi cu sprijinul unei fundaţii. Chiar am încercat să fac o cerere la penitenciar ca să-l elibereze măcar periodic să vină acasă, însă pentru că avea numeroase antecedente nu a fost posibil“, a precizat Mihaela Roma­niuc, asistentul social din Balş. În prezent, Direcţia Generală de Asis­tenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) derulează o anchetă în acest caz. Instituţia îi poate oferi sprijin soţiei agresate, prin intermediul centrului de violenţă domestică, acolo unde sunt cazate victimele abuzurile fizice. Totodată, Andreea poate primi consiliere juridică din partea specialiş­tilor DGASPC în cazul în care hotărăşte să divorţeze de soţul violent. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • MANDAT DE ARESTARE. "Excelenţa Sa", Mihail Vlasov, se milogea pentru şpagă şi accepta plata în rate: "Hai, promite-mi că îmi dai banii!"
  • Kievul a dat un ultimatum de 3 ore autorităţilor din Crimeea pentru eliberarea comandantului marinei ucrainene| VIDEO
  • O româncă a dat în judecată Casa Regală a Marii Britanii. Regina Elisabeta II, chemată la Tribunalul Bucureşti

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • O actriţă SEXY de la Hollywood, despre un actor român: „L-am CĂLĂRIT ca pe un taur mecanic”. Ce i-a făcut mai exact | VIDEO
  • Caz ingrozitor. MODEL de 19 ani ucis de o boală oribilă. Medicii i-au refuzat un test vital GALERIE FOTO
  • TOP cei mai răi profesori. Este incredibil ce le-au făcut elevilor| GALERIE FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News