Procurorii DIICOT au un dosar în legătură cu manifestări ale Jobbik în România. Cercetări pentru "acțiuni împotriva ordinii constituționale"

Procurorii DIICOT au un dosar în legătură cu manifestări ale Jobbik în România. Cercetări pentru "acțiuni împotriva ordinii constituționale"

Procurorii DIICOT au în lucru un dosar penal în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "acțiuni împotriva ordinii constituționale", în legătură cu manifestări de pe teritoriul României, ce au vizat promovarea Alianței Tinerilor de Dreapta - Mișcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobbik).

"Pe rolul Serviciului de prevenire și combatere a infracțiunilor de terorism și a celor contra siguranței statului se află în curs de soluționare un dosar penal în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane, sub aspectul acuzației privind săvârșirea infracțiunii de 'acțiuni împotriva ordinii constituționale' prevăzute de art. 397 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal", precizează DIICOT într-un comunicat remis vineri seară. "În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2014, pe teritoriul României, cu ocazia mai multor manifestări ce au vizat promovarea Alianței Tinerilor de Dreapta — Mișcarea pentru o Ungarie mai bună, au fost făcute declarații cu caracter revizionist și separatist, contrare ordinii constituționale", adaugă DIICOT.

  • DIICOT va cere declararea liderilor extremiștilor maghiari ca persoane indezirabile. Dosar penal pentru membrii Jobbik

Ne puteți urmări și pe Google News