Oricine şi-a dorit în copilărie să descopere în podul bunicii o comoară, dar nu orice ştie să preţuiască cu adevărat o comoară de artă. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Adrian Buga, istoric și critic de artă, consilier al Casei Regale al României şi expert atestat al Ministerului Culturii. El atrage atenţia că "dacă pe piața de artă nu ar exista falși colecționari, atunci nu ar exista nici obiecte false" şi recomandă oricui, fie că vorbim de achiziționarea unui singur obiect de artă sau de începerea unei colecții, să fie prudent și să ceară ajutorul unui expert avizat.

În cei 15 ani de când a pornit pe acest drum, prin mâinile sale au trecut multe opere de mare valoare, dar cea mai aproape de sufletul său este o carte de mici dimensiuni pe care Regina Elisabeta a pictat-o special pentru soțul ei, Regele Carol I. Lucrarea descoperită de el se află acum într-o colecție publică din România.

"Era o parte din istorie așezată la mine pe palme. Fiecare pagină era pictată cu aur coloidal de Regina Elisabeta (Carmen Silva), iar filele erau din fildeș cu marginile acoperite de o ramă din argint. Coperta era din platină și purta, bătute cu diamante, cuvintele scrise în grecește: ‘Despre viață’”, a spus Adrian Buga.

Un proiect la care el ține foarte mult este legat de inventarierea și catalogarea, într-un amplu album de artă, întregii Colecţii Regale de Artă Contemporană. "Mă emoționez și acum când mă gândesc la cei doi ani în care am lucrat zi de zi pentru catalogarea Colecției. Am fost însă şi mai emoţionat când am primit o decoraţie din partea Regelui Mihai I, pentru loialitatea dovedită faţă de Familia Regală", a mărurisit tânărul curator.

EVZ: De unde pasiunea pentru artă?

Adrian Buga: Pot spune că toți oamenii au o pasiune pentru artă, în diferitele ei forme, dar foarte puțini o conștientizează. Pentru mine, mirarea în fața Frumosului a început de când mi-am dat seama că am ochii. Poate ce spun pare banal, dar marea mea aventură vizuală așa a început. Îmi consider ochii o poartă prin care pot aduce bogății în interiorul meu, devenim și suntem suma a ceea ce vedem. Cu alte cuvinte, imaginea estetică îl ajută și îl ridică pe om spre spiritualitate.

O să încerc să explic de ce pun accent pe imagine: lumea artistică sau realitatea artistică a fiecăruia este un cumul de imagini, ea diferă de la om la om și are anumite grade de claritate, iar claritatea, la rândul ei, are anumite grade de perfecțiune. Toți tindem spre o anumită formă de perfecțiune, eu tind spre o formă de perfecțiune a vizualului; a vedea înseamnă a trăi, dar trebuie descifrată diferența dintre a vedea și a înțelege. Aici, pentru mine cuvintele-cheie nu sunt perfecțiunea sau înțelegerea, ci a tinde sau a îndrăzni să înțeleg.

Nu aș confunda pasiunea pentru artă, cu pasiunea pentru obiecte scumpe. Există în mine o mare curiozitate și o adevărată pasiune pentru viață, gândindu-mă acum la creație și la Creator, fără să exclud micul creator, artistul, de care mă atașez pentru a tinde sau pentru a îndrăzni să descopăr atât cât îmi este dat mie să cunosc. Pe scurt: nu cred în pasiunea pentru artă; cred în pasiunea pentru viață.

Pentru un neavizat, cum se poate face diferenţa dintre un obiect frumos, dar fără valoare şi o operă de artă? Dar dintre un fals reuşit şi un obiect autentic?

Nu cred că există obiecte frumoase care să nu aibă valoare. Ne lovim aici de o problemă și pot răspunde cu altă întrebare: Ce este un obiect frumos? Răspunsul poate fi găsit cu ajutorul esteticii și cu aprofundarea noțiunii de gust. Dar, după parerea mea, gustul pentru frumos nu are legi fixe: te duci și citești mult sau termini o facultate, faci nenumărate cursuri și, gata, poți să recunoști o operă de artă. Este un început, dar nu este destul. Poate răspunsul îl găsim la antici, care, pe lângă lecțiile despre Gust și despre Frumos predate tinerilor, reușeau să apeleze și la lecții nescrise: acelea prin care, atât profesorii, cât și elevii căutau singuri să se obișnuiască cu obiecte frumoase și să se înconjoare de Frumos și de Bine prin acțiunile și faptele lor.

Problemele legate de falsuri în artă și diferența dintre ele și obiectele autentice sunt foarte spinoase pe piața de artă din România. Pot răspunde simplu: dacă pe piața de artă nu ar exista falși colecționari, atunci nu ar exista nici obiecte false. La ce mă refer: oameni cu bani apar mereu, dar dacă doresc să cumpere obiecte de artă la care nu se pricep, vor cădea singuri în capcana falsificatorilor. Chiar și la marile case de licitații putem gasi obiecte false, evident într-o pondere mult mai mică față de comerțul clandestin.

Recomand oricui, fie că vorbim de achiziționarea unui singur obiect de artă sau începerea unei colecții, să fie prudent și să ceară ajutorul persoanelor care au experiență și sunt atestate ca experți ai Ministerului Culturii.

Care este traseul de la pasiune la expertiză?

Traseul de la pasiune la expertiză a fost o surpriză. Nimic nu a fost programat. Cred că experiența și proiectele realizate pot fi văzute ca dale care au pavat drumul spre expertiză. Sunt pe această cărare de aproape 15 ani, știu de unde am plecat, dar drumul spre necunoscut mă fascinează și mă atrage ca un magnet. Curiozitatea este seva dătătoare de viață. Este cea care m-a dus până la capătul lumii după obiecte care au aparținut regilor României și după pictori români uitați.

Când ai ales să faci din pasiune o profesie?

În anul 2008 am pus bazele unei societăți de consultanță în artă, dorind să venim cu ceva nou, pe lângă expertizele, studiile tehnice, evaluările și restaurările realizate până acum. Alături de colegii mei, vrem să înțelegem dorința fiecărui client și să îi prezentăm un serviciu nou, personalizat.

La ce ne-am gândit: fie că vorbim de achiziționarea unui singur tablou sau începerea unei colecții tematice, dorim să punem mai întâi la dispoziția clientului o bibliografie cu titluri legate de viitoarele achiziții. Dacă cineva dorește să achiziționeze pictură românească a marilor maeștri - Pallady, Petrașcu, Tonitza, Luchian și alții, începem prin a-i prezenta toate cataloagele de pictură, pliantele de expoziții, jurnale și alte materiale vizuale legate de pictorul ales pe care le-am adunat într-o arhivă proprie. În felul acesta viitorul amator de artă se familiarizează cu opera artistului. Apoi organizăm vizite în muzee și în colecții particulare pentru a compara și înțelege fiecare perioadă a pictorului. Urmează nenumărate vizite prin galerii de artă și case de licitații, așa stabilim de comun acord ce obiect de artă poate fi achiziţionat. La sfârșit, avem satisfacția de a vedea noi oameni fericiți care încep să înțeleagă arta și se înconjoară de Frumos.

Care sunt capcanele meseriei?

Sunt nenumărate, dar cea mai periculoasă este aceea în care poți să cazi crezând că le știi pe toate și nu mai trebuie să cauți, să cercetezi, să studiezi sau să compari, să înveți tot timpul. Ochiul trebuie antrenat și ținut în alertă; el trebuie hrănit, fie cu obiectele din muzee, cu arhitectura orașelor, cu filme, cu lecturi, cu date noi găsite în arhive, sau, de ce nu, cu tot ce ne îmbie natura în fiecare zi, în fiecare anotimp.

S-a întâmplat ca un exponat pentru care ai oferit consultanţă să îţi „fure” inima?

Da, s-a întâmplat. În urmă cu ceva ani am descoperit în America o carte deosebită: o carte de suflet a Reginei Elisabeta. Îmi aduc aminte când am ținut-o pentru prima dată în mâini. A fost un moment unic; am cercetat-o atent, era o parte din istorie așezată la mine pe palme. Fiecare pagină era pictată cu aur coloidal de Regina Elisabeta (Carmen Silva), iar filele erau din fildeș cu marginile acoperite de o ramă din argint. Coperta era din platină și purta, bătute cu diamante, cuvintele scrise în grecește: Despre viață. Cartea-obiect, foarte prețioasă și de dimensiuni mici, fusese pictată de Regină special pentru soțul Ei, Regele Carol I.

Cercetarea acestei cărți și textele descifrate m-au făcut să înțeleg mai bine viața și sacrificiile primei noastre regine. Mă bucur enorm că am descoperit-o și că acum a ajuns într-o colecție publică din România.

Eşti şi colecţionar - care a fost prima lucrare pe care ai inclus-o în colecţie?

Nu m-am considerat niciodată colecționar, chiar dacă sunt înconjurat de foarte multe obiecte de artă. Pot spune că sunt un privitor, unul avid. Colecționez starea și sentimentele date de aceste obiecte. Un tablou de Petrașcu sau de Pallady mă ajută să înțeleg viața ca pe un obiect foarte prețios. Aceasta este suprema perfecțiune la care îi este hărăzit fiecăruia să tindă: să-și făurească cu mare meșteșug viața, ca pe o operă de artă.

Aici este puterea metafizică de a uni Binele cu Frumosul, printr-o construire de sine. Explicând aceste lucruri, vreau să înțelegeți de ce nu strâng obiecte de artă, de ce nu colecționez. Nu consider important locul unui obiect; dacă este la mine, într-o colecție particulară sau într-un muzeu, oriunde s-ar afla, dacă-l pot vedea, mă pot hrăni cu el. În felul acesta nu am renunțat la niciun obiect dat altui om dispus și el să caute și să se hrănească.

Eşti consultant pe probleme de artă al Casei Regale. Destul de intimidant la prima vedere, acest statut. Pe lângă protocol este şi responsabilitatea consistentă pe care o implică. Ai avut vreo situaţie care să te pună în dificultate, în această calitate?   Nu cred că este nimic intimidant când îți faci munca cu pasiune. De câte ori am fost solicitat de către membrii familiei regale a României să discutăm despre întocmirea unui studiu tehnic pentru un obiect de artă sau dacă a fost cazul să mă implic într-o cercetare amănunțită a unui tablou foarte vechi, de restaurări ale unor bijuterii sau pur și simplu să-mi spun părerea, am făcut-o imediat și cu mare dăruire. Nu îmi aduc aminte de situații dificile în cei 7 ani de colaborare, nu spun că a fost ușor, dar bucuria și onoarea rămase te fac să uiți toată munca grea depusă.

Un proiect la care țin foarte mult este cel în care am inventariat și catalogat, într-un amplu album de artă, întreaga Colecţie Regală de Artă Contemporană. Mă emoționez și acum când mă gândesc la cei doi ani în care am lucrat zi de zi pentru catalogarea Colecției. Am fost însă şi mai emoţionat când am primit o decoraţie din partea Regelui Mihai I, pentru loialitatea dovedită faţă de Familia Regală.

Ce i-ai spune unui tânăr care habar n-are de artă şi nu-şi dă seama de bucuria de care se privează?

Să urmeze cursurile unei facultăți de specialitate. În București, în cadrul Universității Naționale de Arte, există Facultatea de Istoria și Teoria artei. Aici am întâlnit profesori care mi-au schimbat viața. Și viața unui tânăr se poate schimba, e de ajuns să încerce să caute frumosul în modă, în film, în artă, în poezie, peste tot, dar cel mai mult să caute un stil, ceva ce-l caracterizează pe el, ce-l definește. Îi recomand câteva poezii: Rudyard Kipling, If; Charles Baudelaire, Envirez-Vous; Radu Gyr, Întrebare; Daniel Turcea, Zid.      Ce l-ai sfătui pe un tânăr care iubeşte arta şi ar vrea să îţi urmeze exemplul?

Să mă invite la un ceai și la plecare să fie dispus să care câteva albume sau cărți de artă. Arta este o povară plăcută.

Ştiu că eşti unul dintre susţinătorii tinerelor talente, dar şi al celor care în perioada comunistă şi-au riscat libertatea pentru a proteja obiecte valoroase de artă. Ce poveste v-a impresionat cel mai tare?

Odată cu obiectele salvate sau, „cu scoaterea la lumină a operelor ascunse’’, am primit speranțele și idealurile oamenilor care au păstrat aceste obiecte. Mi le-au încredințat, atât obiectele, cât și povestea fiecăruia, gândindu-se că sunt tânăr și le voi transmite mai departe pe amândouă.

Îmi este vie amintirea unei bătrâne care trăia în condiții foarte grele. Când am întâlnit-o prima dată, am privit prin ochii ei verzi lumea oprită într-un stop-cadru, lumea în care trăise. Păstrase toate rochiile de bal, croite la Viena, toate poșetele care încă sclipeau, pălăriile, aproape noi, resemnate în cutiile lor, multe evantaie pe care le mișca tinerește și care împărțeau, în aerul îmbâcsit al apartamentului, unduiri ale timpului în care charlestonurile se auzeau cu frenezie în București. Acum, nu își mai permitea cine scumpe, dar în fiecare seară se așeza cuminte la masa de pe care nu lipseau sfeșnicul cu lumânarea aprinsă, farfuriile de porțelan, și tacâmurile din argint. Nu renunțase.

A fost anchetată de Securitate, iar apartamentul răscolit de nenumărate ori. A reușit totuşi să ascundă și să păstreze, cusută într-o jucărie cu care dormea în brațe, o bijuterie primită de la Regina Maria. Spre mirarea mea, mi-a oferit-o spunându-mi că eu voi şti ce să fac cu ea. Și, într-adevăr, am știut.

Ai acum, în martie, un eveniment special. Da, împreună cu soția mea, am pregătit o expoziție cu opera plastică a pictoriței Alma Redlinger, intitulată 90 de ani de viaţă, 70 de ani de pictură, care poate fi văzută la Centrul Arte Vizuale – Galeria Căminul Artei, Strada Biserica Enei, nr. 16, în perioada 12-25 martie.

Este o expoziție a tinereții, a primăverii și a florilor din opera Almei Redlinger. Iată un mic paragraf din textul albumului, lansat la vernisaj: "Privindu-le îmbietor, toate florile își deschid brusc corola și răsar cu ritmuri de alegrete în imaginația noastră. Fiecare detaliu, încadrat direct de florile Almei, ne ademenește ochii și nasul, iar cu persistența culorii, ne urcă spre metaesențe lin inspirate plăcut. Apoi, pictorița înfige adânc în noi imaginea ei bulb; acum, germinarea, percepută în mod senzorial, răsare vioi și zvâcnește prin fiecare cu învăluirea unei ridicări extralumești. Pentru că frumusețea izvorăște din interior și pentru că există mediul care contribuie la nașterea ei, se poate înțelege cât de mult se înalță acordul interior atunci când acordul exterior este folosit în același sens, când căldura celor ce o înconjoară – în fapt, secretul artei ei – devine căldura vieții înseși".