Ianukovici: rămân președintele legitim al Ucrainei și comandantul suprem al armatei

Ianukovici: rămân președintele legitim al Ucrainei și comandantul suprem al armatei

Viktor Ianukovici a declarat astăzi, într-o nouă conferinţă de presă susţinută la Rostov pe Don, sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina, că rămâne preşedintele legitim al ţării şi comandant suprem al armatei ucrainene, acuzând noua putere de la Kiev de tentativa de a declanşa un război civil în Ucraina, informează agenţia de presă ITAR-TASS.

„Sunt încă în viață și sunt încă președintele legitim” a declarat fostul lider ucrainean din exil. Ianukovici a declarat că împotriva sa s-au întreprins acţiuni teroriste şi că se va întoarce la Kiev de îndată ce îi vor permite circumstanţele.

El a mai spus că intenţionează să ceară Senatului, Congresului şi Curţii Supreme din Statele Unite ale Americii să examineze legalitatea acţiunilor administraţiei preşedintelui Barack Obama în raport cu Ucraina.

„Am de gând să mă adresez Senatului, Congresului şi Curţii Supreme din SUA cu solicitarea urgentă de a da o apreciere juridică acţiunilor guvernului din această ţară”, în raport cu Ucraina, a afirmat Ianukovici.

„Nu aveţi niciun drept, în conformitate cu propriile legi, să acordaţi bani unor bandiţi”, a spus liderul demis de la Kiev, referindu-se la intenţia SUA de a acorda 1 milion de dolari noului regim ucrainean, potrivit Interfax. El i-a mai avertizat pe ucraineni că își așteaptă vremuri grele din punct de vedere economic din cauza măsurilor de austeritate pe care administrația interimară de la Kiev le pregătește în schimbul ajutorului financiar extern.

Ne puteți urmări și pe Google News