Rusia a trimis un avion militar să urmărească distrugătorul USS Truxtun din Marea Neagră

Rusia a trimis un avion militar să urmărească distrugătorul USS Truxtun din Marea Neagră

Un avion de recunoaştere rus a survolat litoralul turc în momentul trecerii distrugătorului USS Truxtun, iar Turcia a trimis avioane de vânătoare pentru interceptarea aeronavei ruse, informează Sky News, preluat de Mediafax. USS Truxtun, cu 300 de militari la bord, vine pe 8 martie în Portul Constanţa.

Potrivit presei turce, avionul rus a fost observat, vineri după-amiază, în apropiere de Strâmtoarea Bosfor, la intrarea în Marea Neagră a navei militare americane USS Truxtun. Forţele Aeriene turce au reacţionat imediat, trimiţând avioane de vânătoare pentru interceptarea aeronavei ruse. Distrugătorul USS Truxtun a traversat vineri după-amiază Strâmtoarea Bosfor, în drum către Marea Neagră, unde va participa la un exerciţiu naval cu forţele militare din România şi Bulgaria, în contextul tensiunilor între NATO şi Rusia pe tema Ucrainei. Rusia: complexe exerciţii de apărare antiaeriană Statele Unite au anunţat încă de joi noile sale planuri în legătură cu securizarea zonei de est a Europei în contextul tensiunilor din Crimeea, acolo unde se află zeci de mii de militari ruşi, după o consultare cu membrii NATO. Astfel şase avioane de vânătoare de tip F-15 au ajuns deja în Lituania, informează AFP.

Pe de altă parte, Rusia a început joi cele mai complexe exerciţii de apărare antiaeriană din vestul ţării, la graniţa cu Europa. Potrivit ITAR-TASS, pentru prima dată în istorie, s-au reunit în acelaşi loc poligonul Kapustin Iar (Astrahan), toate forţele ruseşti terestre de apărare antiaeriană din Districtul Militar de Vest şi detaşamente ale Flotei Nordului. USS Truxtun, la Constanţa în perioada 8-11 martie USS Truxtun, o navă-distrugător a Marinei SUA, cu 300 de militari la bord, vine pe 8 martie în Portul Constanţa, pentru „o vizită de rutină”, şi va desfăşura timp de 3 zile exerciţii cu marina României şi Bulgariei. Nava a plecat joi din Grecia şi se îndreaptă către România, unde va ajunge sâmbătă.

Oficialii americani susţin că această vizită nu are legătură cu criza din Ucraina. „Operaţiunile lui Truxtun în Marea Neagră erau programate cu mult timp înainte de la plecarea din SUA”, a declarat locotenentul Shawn Ecklund, purtător de cuvânt al US Navy, pentru publicaţia militară Stars and Stripes.

În Marea Neagră se mai află o navă de război americană. Fregata americană USS Taylor se află la Samsun, în Turcia, din luna februarie, conform Stars and Stripes. Nava-amiral a Flotei a 6-a americane, USS Mount Whtiney, s-a aflat şi ea în Marea Neagră, însă a părăsit zona la sfârşitul lunii februarie, după încheierea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci.

Ne puteți urmări și pe Google News