Doi tineri au omorât în bătaie un bărbat în propria casă

Doi tineri au omorât în bătaie un bărbat în propria casă

Doi bărbați din Cluj-Napoca de 22 și 23 de ani, au fost arestați, după ce au ucis în bătaie un bărbat de 50 de ani.

”În 02.03.2014, poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la decesul unui bărbat de 50 de ani, survenit într-un apartament din municipiul Cluj-Napoca.

În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că în apartament, la momentul producerii decesului, se aflau trei bărbaţi cu vârste între 50 şi 60 de ani şi patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, între care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a izbucnit un conflict spontan”, transmit reprezentanții IPJ Cluj pentru stiridecluj.ro.

Doi dintre tineri, în vârstă de 22 de ani, respectiv 23 de ani, i-au luat la bătaie pe doi dintre bărbații mai în vârstă, iar unul dintre ei a decedat ca urmare a loviturilor suferite.

Faţă de cei doi tineri s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmând a fi prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de arestare preventivă.

Ne puteți urmări și pe Google News