Mircea Diaconu, în aşteptarea sentinţei: "O dată în plus am putut să spun ce bun este Teatrul Nottara, ce bine l-am condus"
- Ionel Stoica
- 27 februarie 2014, 16:16
Curtea de Apel București (CAB) a rămas în pronunțare joi în dosarul în care Mircea Diaconu este acuzat de conflict de interese.
Update După terminarea procesului, Mircea Diaconu a precizat: „Mi-a făcut mare plăcere într-un fel. Să pun pe masa unor cetăţeni, că şi instanţa este formată din nişte oameni, nişte adevăruri care nu prea se discută. Despre teatru, despre performanţă teatrală. Lucruri de tipul ăsta. Am fost foarte încântat să le expun, să le comunic, şi, mă rog, sper să fie bine, fără discuţie. O dată în plus am putut să spun ce bun este Teatrul Nottara, ce bine l-am condus. Astăzi, de exemplu, am putut, am avut voie, am fost obligat chiar să spun cum teatrul Nottara este singurul teatru din România care a primit medalia de aur a oraşului Viena şi care mi-a fost mie înmânată de preşedintele parlamentului austriac”. După ce ÎCCJ și-a declinat competența judecării dosarului lui Mircea Diaconu, deoarece fostul ministru al Culturii nu mai deținea calitatea de senator, dosarul a ajuns pe rolul CAB. Acuzațiile procurorilor Mircea Diaconu a fost trimis în judecată în noiembrie 2012 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzația de conflict de interese (5 fapte), dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate (ANI). Procurorii susțin că Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului 'C.I. Nottara', a participat la negocierea condițiilor contractuale și apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea de către soția sa, Diana Lupescu, a unui spectacol, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta. Tot în calitate de director al teatrului, Mircea Diaconu a participat la negocierea condițiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soția sa, care urma să îndeplinească diverse funcții (cum ar fi regizor, scenograf, colaborator și colaborator-actor). Și-a promovat soția De asemenea, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la această instituție publică de cultură (după ce, anterior, aprobase și tematica de concurs pentru regizorul artistic și cunoștea cu exactitate că numai soția sa se va prezenta la această competiție pentru promovarea în funcție), i-a acordat calificative maxime iar apoi a emis o decizie de promovare a soției sale, act administrativ în baza căruia aceasta a realizat un folos material direct concretizat în creșterea salarială aferentă. Parchetul susține că prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu a fost realizat un folos material pentru soția sa în cuantum total de 29.112 lei.