Preotul amator de aventuri amoroase cu enoriașele a speriat un oraş întreg
- Căt ălina Constantin
- 21 februarie 2014, 10:03
Preotul care a fost implicat în ultimii patru ani în mai multe scandaluri sexuale, Ioan Andrieș, este fugărit de enoriași sau pur și simplu oamenii din parohia acestuia refuză să mai meargă la biserica construită, în mare parte, din banii lor.
Ioan Andrieș este unul dintre cei mai cunoscuți preoți din Iași. Faima nu i-a fost adusă însă de o viață bisericească exemplară, ci de escapadele sale nocturne care l-au făcut celebru în urmă cu mai multi ani. Notorietatea să a început să prindă contur după ce a divorțat de soție din cauza amantei, o angajată a Universității Al. I. Cuza Iași, în vremea când era parohul Bisericii Sf. Niculae din Holboca. Mitropolia i-a interzis să mai aibă relații trupești cu alte femei, după ce acesta a divorțat și a fost mutat pe motive disciplinare la o parohie mai mică, în Lunca Cetățuii, potrivit bzi.ro. Andrieș a venit aici în urma cu aproape patru ani și, cu ajutorul localnicilor, a făcut rost de un teren și a ridicat o mică biserică. Lucrurile bune nu au durat multă vreme. Oamenii povestesc că au început să observe cum preotul lor întinde prea mult mâna atunci când vine vorba de bani și, pe deasupra, mai are și slăbiciuni pentru alcool. Istoricul preotului "Sodoma" și amantele înșelate
Baiatul preotului Ioan Andries, Adrian, a fost reținut de DIICOT în 2010 după ce a participat la vânzarea a 2 kg de hașiș. Rețeaua din care facea parte fiul preotului a vândut drogurile unui investigator sub acoperire pentru suma de 15.000 euro, iar în casa acestuia au fost găsite droguri la percheziție. În spatele preotului aventurier stă o întreagă poveste, mai scrie bzi.ro. După ce și-a părăsit soția, acesta a umblat în brațele altor femei mai tinere, cotidianul BUNA ZIUA IAșI prezentând detaliat înregistrări audio în care preotul Andrieș se adresa unei femei folosind expresii cu tentă sexuală. Tot atunci, cele două amante, Elena și Marinela, s-au tot certat din cauza lui.