Victorie mare pentru Sorana Cîrstea! Sorana e în sferturi la Dubai!
- Adrian Dobre
- 20 februarie 2014, 17:51
Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, s-a calificat în această seară în sferturile de finală ale turneului Premier de la Dubai, turneu dotat cu premii totale în valoare de 2 milioane de dolari.
Soranae a învins-o cu scorul de 6-2, 5-7, 6-1, pe italianca Sara Errani, cap de serie numărul 4 şi poziţia a 10-a WTA. Partida a durat două ore şi şapte minute, iar Cîrstea a realizat 52 de puncte câştigătoare, faţă de numai 11 ale lui Errani. În schimb, raportul greşelilor neforţate a fost de 57-23.
Aceasta a fost cea de-a doua partidă câştigată de Sorana Cîrstea în faţa italiencei, după ce aceasta se impusese în precedentele cinci.
"Sunt mulţumită de modul în care am jucat astăzi, iar Sara este o jucătoare de top, nu degeaba este între primele zece jucătoare. Sunt foarte fericită să văd atâţia suporteri români în tribune şi e plăcut să îţi auzi limba în tribune. Cu Wozniacki va fi un alt meci dificil, dar voi da totul să câştig", a declarat Sorana Cîrstea la interviul de după meciul cu Errani.
Pentru calificarea în sferturile de finală, Sorana Cîrstea va primi 100 de puncte WTA şi un cec în valoare de 34.891 de dolari.
În sferturi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 8 şi locul 11 WTA, care a învins-o pe Annika Beck, jucătoare venită din calificări şi locul 50 WTA, cu scorul de 6-4, 6-4.
În primul tur la Dubai, Sorana a trecut de o altă italiancă, Roberta Vinci, cu 6-4, 6-3.