Băsescu: Ponta și Antonescu, TOXICI pentru România. Voiculescu e stăpânul premierului
- Carmen Vintil ă
- 17 februarie 2014, 23:59
Preşedintele Traian Băsescu a anunțat, în emisunea "Evenimentul zilei", difuzată de B1 Tv, că a cerut unor jurişti să analizeze dacă premierul Victor Ponta ar putea răspunde în faţa legii pentru unele decizii, menţionând că este foarte posibil să depună plângere penală împotriva acestuia. Totodată, șeful statului a spus că Ponta și Antonescu sunt toxici pentru România, iar premierul a căzut în plasa lui Dan Voiculescu.
"Foarte posibil, nu numai pentru corupţie şi pentru abuz în serviciu: decizii ale Guvernului, decizii personale, minciună. Am cerut deja unui grup de jurişti să vedem dacă un astfel de premier poate răspunde în faţa legii sau nu", a spus Traian Băsescu, întrebat dacă ar putea face plângere penală împotriva premierului. Şeful statului a ţinut să sublinieze că nu are alte informaţii în acest sens decât cele apărute deja în mediul public.
"În primul rând, am informaţiile pe care le vedeţi şi dvs, nu am altele decât cele care se văd public. Să nu o ducem în sfera Serviciilor", a mai spus Traian Băsescu, precizând că cea mai concludentă dovadă de corupție este crearea ASF, unde a fost angajată toată clientela politică. Ponta și Antonescu, toxici pentru România Șeful statului a mai spus că atât Victor Ponta cât și Crin Antonescu sunt toxici pentru România. "Crin Antonescu a înţeles un lucru pe care eu l-am înţeles acum vreo 12 ani: că cel mai mare risc e să te dai pe mâna unui om corupt deţinător de mijloace mass-media. Aduceţi-vă aminte că am avut în campanaie din 2009 toate trusturile de presă împotriva mea. Dar eu nu am acceptat compromisul cu oameni ca Voiculescu, Vnţu, Patriciu chiar. Patriciu nu e condamnat încă, dar ceilalţi doi da.Voiculescu e stăpânul lui Victor Viorel Ponta. Un om slab a căzut lesne în plasa acestui Voiculescu, din păcate pentru România", a mai spus Taian Băsescu. Șeful statului a mai spus că Antonescu nu poate fi credibil atât timp cât a semnat un document prin care îi dădea unui turnător funcția de președintele Senatului.
"În opinia mea, Voiculescu are un rol mult prea mare in deciziile politice ale premierului şi influenţează mult prea puternic arhitectura politică a majorităţii", a mai arătat șeful statului. CITIȚI ȘI:
- Traian Băsescu: Victor Ponta crede că și Guvernul funcționează ca și doctoratele, ți iei prin PLAGIAT
- Băsescu, despre Constituție: Un eșec al USL. Au fost neprofesioniști, unele articole puteau fi scrise de băieții care fac trafic de etnobotanice
- Traian Băsescu: Guvernul nu publică în Monitorul Oficial revocările miniștrilor PNL. Un nou abuz tip Victor Viorel Ponta, plagiator de altfel