Șeful Direcției Generale Transport Aero-Naval a luat 2,8 la un examen pentru un post cheie în Autoritatea Aeronautică Civilă

Șeful Direcției Generale Transport Aero-Naval a luat 2,8 la un examen pentru un post cheie în Autoritatea Aeronautică Civilă

Șeful Direcției Generale Transport Aero-Naval din Ministerul Transporturilor, Constantin Voicu, cel care ar fi trebuit să activeze Centrul Operativ în cazul accidentului din Apuseni, a picat examenul din martie 2013, pentru un post cheie în Autoritatea Aeronautică Civilă, obținând sub nota 3 la proba scrisă. În noiembrie însă, a fost numit pe o funcţie şi mai mare în minister, potrivit sursazilei.ro.

Înainte de a fi numit șef al Direcției Aero-Navale din Ministerul Transporturilor, Constantin Voicu a încercat să obțină un post de director la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, condusă „amicul” acestuia, Armand Petrescu, potrivit sursazilei.ro.

În martie, 2013, Constantin Voicu s-a înscris la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de director la Direcţia Supervizare, Direcţia Siguranţă, Direcţia Reglementare din cadrul Autorității Aeronautice Civile Române.

Sursa Zilei a intrat în posesia lucrării scrise de Constantin Voicu la concursul organizat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în primăvara anului trecut, din care reiese că,  din cele patru subiecte la proba scrisă, șeful Direcției Aero-Navale din Transporturi a obținut nota 2,8.

Din fișa candidatului Constantin Voicu, rezultă că, din cele 4 subiecte primite, directorul din Ministerul Transporturilor a obţinut 28 de puncte. Punctajul minim necesar pentru a fi declarat admis era de 75 de puncte. Comisia de selecție și evaluare a candidaților, condusă de șeful Direcției Aviației Civile, Cătălin Radu, l-a respins pe Constantin Voicu la proba scrisă, aşa că Voicu nu s-a mai prezentat la proba de interviu din data de 1 aprilie. Concursul a fost câştigat de soţia ministrului justiţiei, Rodica Cazanciuc.

.

Ne puteți urmări și pe Google News