Financial Times: România, tigrul Europei? Creştere de 5,2% în ultimul trimestru
- Cristina Botezatu
- 17 februarie 2014, 14:29
O creştere de 5,2% a Produsului Intern Brut este asociată în zilele noastre mai degrabă celor mai performante economii emergente din Asia şi Africa decât creşterii lente înregistrate în rândul ţărilor Uniunii Europene, dar România a produs o surpriză cu ritmul său de creştere în T4 2013, cel mai bun din ultimii cinci ani, scrie jurnalistul britanic Andrew MacDowall, pe Beyond Brics, un blog afiliat cotidianului Financial Times.
Jurnalistul britanic dedică rezultatelor surprinzătoare un articol intitulat "Un nou tigru? România înregistrează o creştere de 5,2% în ultimul trimestru".
MacDowall citează estimările "semnal" ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, potrivit cărora Produsul Intern Brut a crescut cu 5,2% pe seria brută şi cu 5,1% pe seria ajustată sezonier în ultimul trimestru al anului trecut comparativ cu perioada similară din 2012.
Anul trecut, economia României a înregistrat o creştere de 3,5%, printre cele mai rapide rate de creştere din Europa şi cu mult peste prognoza de 2,8% făcută recent de Fondul Monetar Internaţional. În plus, inflaţia, cândva o îngrijorare serioasă, a ajuns la cel mai scăzut nivel din toate timpurile, 1,1% în ianuarie, scrie sursa citată, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, într-o notă a BCR, cea mai mare bancă din România, se menţiona că cererea externă (exporturile de mărfuri şi servicii) este cel mai probabil principalul motor de creştere în trimestrul 4, ca, de altfel, în întregul an 2013. Este posibil ca un alt factor de creştere să fi fost anul agricol excepţional, dar fiind că, istoric vorbind, ritmul de creştere al economiei României depinde de fluctuaţiile din agricultură.
Este însă prea devreme pentru a sărbători, atenţionează autorul, în condiţiile în care încrederea consumatorului este încă scăzută.
Creşterea ar putea fi urmată de o încetinire uşoară în 2014.
"Deşi este încă prea devreme pentru a saluta un tigru est-european, performanţa României dă motive de optimism. Apetitul investitorilor pentru emisiunea de obligaţiuni în valoare de 2 miliarde de dolari, din ianuarie, reflectă un entuziasm mai amplu pentru recentul val de emisiuni de obligaţiuni central şi est-europene înainte de reducerea anunţată de banca centrală americană (Fed a anunţat la sfârşitul anului trecut că va reduce, începând din ianuarie, programul de achiziţii lunare de obligaţiuni, scopul fiind de a introduce lichidităţi semnificative în sistemul financiar, susţinând astfel economia SUA, dar şi pieţele financiare la nivel global - n.r.). Dar (acest apetit al investitorilor - n.r.) reflectă totodată şi un anumit grad de încredere în consolidarea fiscală a României, la numai câţiva ani după ce ţara s-a confruntat cu o criză bugetară", concluzionează Beyond Brics.