O adolescentă a fost lovită pe trecerea de pietoni de maşina condusă de tatăl şefului CNAS
- Alexandra Ciliac
- 14 februarie 2014, 08:50
O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Drobeta Turnu Severin de un autoturism condus de tatăl preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.
Accidentul a avut loc pe strada Mareşal Averescu din Drobeta Turnu Severin, în faţa sediului Primăriei, fata fiind accidentată în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, transmite Mediafax. "Pe strada Mareşal Averescu în zona Primăriei Drobeta Turnu Severin s-a produs un accident de circulaţie ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonilor. În urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice", a declarat inspector Marin Mihai de la Biroul Rutier al municipiului Drobeta Turnu Severin.
Autoturismul era condus de tatăl preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, care va fi acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă
În urma impactului, adolescenta a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin cu un traumatism cranio-facial şi o leziune la genunchiul stâng.
Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a fost propus de PNL pentru a ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii, în locul lui Eugen Nicolăescu. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum a eșuat Traian Băsescu în încercarea de a redeveni Președintele României
- Un psihiatru acuză: medicul Beliș minte în cazul morții Aurei Ion: ”O palmă dată mișelește propriei profesii”
- Durul penal al României, Sorin Ovidiu Vîntu, a ajuns doar „o jigodie” pentru „boxerul” Rudel
- Sora Aurei Ion este REVOLTATĂ: Să arătăm românilor ce se întâmplă!
- Cele mai PENIBILE şi AMUZANTE poze de Sfântul Valentin. Cupluri în ipostaze de tot râsul| GALERIE FOTO
- „Nici o MUIERE nu a scăpat NEATINSĂ de aici”. Locul unde ROMÂNII se APRIND şi fac DRAGOSTE până mai pot şi mai pot / GALERIE FOTOşi VIDEO